0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

      Cand si cum poti folosi un aparat de calcat vertical cu aburi ➤ Cand este recomandata utilizarea statiei de calcat ➤ Care sunt avantajele acestora

      Mai multe:
      Stația de călcat cu abur și aparatul de călcat vertical cu aburi

      Stația de călcat cu abur și aparatul de călcat vertical cu aburi:
      când și cum le folosești

       

      Călcatul rufelor probabil că nu este activitatea ta preferată, mai ales că de cele mai multe ori poate să îți ocupe prea mult timp. Însă, dacă știi ce produse să folosești și care sunt avantajele fiecăruia, vei transforma această activitate într-una pe care să o faci cu plăcere și mult mai rapid.

       

      Dacă folosești stația de călcat cu abur vei avea parte de o sesiune de călcare rapidă, iar aparatul de călcat vertical cu aburi te va ajuta să netezești rapid cutele încăpățânate. În cele ce urmează îți vom prezenta care sunt caracteristicile fiecăruia, cum și când să le folosești pentru a obține cele mai bune rezultate.

      1. Aparatul de călcat vertical cu aburi - caracteristici și mod de folosire

       

      Aparatul de călcat vertical cu aburi are dimensiuni reduse și folosește un jet de abur pentru a netezi rapid cutele de pe haine. Astfel, aparatul de călcat vertical este ideal pentru materiale moi și delicate, precum mătase, satin și poliester. Aparatul poate fi folosit chiar pentru a împrospăta mobilierul tapiţat, canapelele, fotoliile, pernele, perdelele și draperiile.

       

      Dacă ai haine cu pliuri, dantelă sau aplicații, poți folosi fără probleme aparatul de călcat vertical cu aburi pentru a le netezi, deoarece nu le va afecta forma.

       

      Pentru utilizarea fierului de călcat vertical nu ai nevoie de o masă de călcat, ci doar de un umeraș. Poți călca hainele chiar și pe pat sau canapea, întrucât unele modele pot funcționa în poziție verticală, cât și orizontală.

       

      Modul de utilizare a dispozitivului este foarte ușor și intuitiv:

       

      • pune haina pe care dorești să o calci pe un umeraș;
      • trage ușor materialul și ține-l într-o poziție fixă din partea inferioară;
      • apropie placa încălzită de suprafața pe care îți dorești să o netezești.

       

      Dacă îți dorești un produs de calitate și eficient, poți folosi aparatul de călcat vertical cu abur Philips Steam & Go:

      • este foarte ușor de utilizat și îndepărtează mirosurile neplăcute (de țigară, de mâncare și corporale);
      • elimină bacteriile în proporție de 99,9% (așa cum au arătat testările efectuate de o agenție externă pentru tipurile de bacterii Escherichia coli 8099, Staphylicoccus aureus ATCC 6538 şi Canidia albicans ATCC 10231 cu un timp de călcare cu abur de 1 minut);
      • este dotat cu tehnologie SmartFlow, care garantează o temperatură sigură pentru toate materialele și previne petele de apă.

      Steam&Go Aparat de călcat vertical portabil cu aburi

      Când poți folosi aparatul de călcat vertical cu aburi

       

      Acest tip de aparat este ideal pentru a netezi rapid cutele înainte să ieși din casă. Pentru că aparatul este foarte eficient și rapid, poate fi folosit chiar și când ești pe fugă.

       

      Aparatul de călcat vertical cu aburi este util și când călătorești, deoarece este compact și nu va ocupa mult spațiu în bagaj. De multe ori, hainele formează cute când sunt împăturite ca să încapă într-o geantă, iar acest aparat poate fi soluția potrivită când pleci în vacanță.

       

      De asemenea, acesta poate fi folosit și pentru țesăturile groase și dificile pe care le-ai duce în mod normal la o firmă specializată. Accesoriul perie permite pătrunderea aburului adânc în țesătură și în același timp le și împrospătează.

       

      Ce e important de reținut este faptul că aparatele de călcat vertical cu aburi nu reprezintă un substitut pentru Stația de călcat cu abur, ci sunt doar o soluție complementată, când ai nevoie de un mic retuș. Acestea pot netezi rapid cutele, însă nu într-un mod la fel de impecabil ca stațiile de călcat cu aburi.

      2. Stația de călcat cu abur - caracteristici și mod de folosire

       

      Dacă obișnuiești să calci volume mari, de la cearceafuri, pulovere și costume la tricouri și lenjerie intimă, o stație de călcat cu abur s-ar putea să fie alegerea potrivită pentru tine. Aceasta generează un jet de abur puternic care pătrunde adânc în țesătură și te ajută să calci chiar și cele mai pretențioase articole vestimentare.

       

      Mai mult, pentru că stația are un rezervor de stocare a apei cu o capacitate mare, vei putea călca încontinuu rufe pe o perioadă îndelungată. Nu va trebui să te întrerupi pentru a reumple periodic rezervorul cu apă.

       

      Dacă vrei să scapi de grija că îți vei arde hainele în timpul călcării, alege o stație de călcat echipată cu tehnologia OptimalTEMP. Procesorul inteligent păstrează talpa fierului la o temperatură optimă pentru toate tipurile de materiale, de la blugi la mătase. Temperatura rămâne constantă, iar călcatul este 100% sigur. 

       

      O stație de călcat cu abur ideală pentru cei care vor să calce cu mai multă ușurință rufele este PerfectCare Elite Plus:

       

      • are un rezervor mare de 1,8 litri care îți permite să calci un număr mare de haine fără să fie nevoie să îl reumpli;
      • este echipată cu tehnologia OptimalTEMP care îți permite să calci constant, fără să modifici temperatura. Un procesor inteligent controleză temperatura și jetul de abur astfel încât să fie potrivite pentru călcarea oricărui tip de material.

      PerfectCare Elite Plus Staţie de călcat cu abur

      Când poți folosi stația de călcat cu abur

       

      Dacă ai o familie numeroasă sau foarte multe haine pe care vrei să le calci, stația de călcat va fi ajutorul tău de nădejde, în special pentru lenjeriile de pat care destul de voluminoase. Le vei călca cu ușurință și fără întreruperi.

      Fie că folosești stația de călcat pentru a trece ușor peste sesiunea de călcare a hainelor întregii familii sau aparatul de călcat vertical cu aburi pentru că te grăbești să netezești cutele rapid de pe hainele cu care urmează să te îmbraci, cele două produse îți sunt de ajutor în diverse situații.

      Sursa foto: Philips

      Citește în continuare

      • Pentru bărbați
        Cum sa-ti razi barba in doar 4 pasi

        Cum sa-ti razi barba in doar 4 pasi

        Te gandesti sa-ti razi barba? Cu doar un pic de pregatire vei evita să-ti iriti pielea. Afla cum sa-ti razi barba in 4 pasi simpli.

        Află mai multe
      • Stil de viață
        Munca dupa vacanta: trucuri pentru o revenire usoara

        Munca dupa vacanta: trucuri pentru o revenire usoara

        Dupa saptamani de relaxare

        Află mai multe
        Mai multe:

      You are about to visit a Philips global content page

      Continue

      Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.