1
0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

    • 30 zile drept de retur

    • Livrare gratuită

    • Accesorii originale Philips

    • NOU! Plătește în rate cu ING Credit Card

    Produse

    Cafea in dar

    by Razvan Pascu

     

    Pe masura ce barca se apropia de tarm, distingeam din ce in ce mai bine multimea de oameni care ne astepta pe mal. Ma incerca un sentiment de entuziasm, dar si o oarecare teama de necunoscutul in care ma avantam. Aveam sa imi petrec urmatoarele doua zile in casa unei familii de pe insula Amantani, aflata pe lacul Titicaca din Peru. Titicaca este cel mai inalt lac navigabil din lume (peste 4000 de metri, adica aproape jumatate din altitudinea de croaziera a unei aeronave intercontinentale) si este cunoscut pentru comunitatile independente ce populeaza cele 36 de insule aflate pe lac. Majoritatea nu vorbeste spaniola, ci limbi specifice comunitatii lor, cum ar fi Aymara (pe insula Uros) si Quechua (pe insulele Amantani si Taquile). Nu exista electricitate, iar oamenii traiesc saracacios si accepta sa imparta putinul lor cu turistii care le trec pragul, in schimbul unor mici sume de bani primite de la Autoritatea de Turism din Peru.

     

    7 “mame” asteptau 7 familii de turisti pentru a-i caza pentru o noapte si a le arata cum se traieste pe insula Amantani. Pe noi ne-a preluat mama Blanca, o femeie scunda si masiva despre care spuneam noi ca ar avea cel putin 45 - 50 de ani, dar despre care am aflat apoi ca avea doar 35 de ani. Ne-a urat bun venit in Quechua si ne-a facut semn sa o urmam pana la casa ei. Dupa un urcus care ne-a cam taiat rasuflarea, mai ales ca ne aflam la peste 4000 de metri altitudine iar respiratia este dificila chiar si daca nu faci mare efort fizic, am intrat pe usa mica in curtea familiei Blancai. Din cotloanele casei au aparut rapid Natalio, sotul Blancai, si  vreo 3 copii pana in 10 – 12 ani. Blanca era singura imbracata in haine traditionale, cu o fusta rosie de lana si camasa inflorata. Ceilalti aveau haine ponosite, cu papuci rupti in picioare sau desculti si se uitau cu maxima curiozitate la noi. Niciunul nu a indraznit sa vorbeasca, doar ne zambeau. Fata cea mica a familiei, Amelia, era singura care vorbea si intelegea spaniola, deci singura cu care puteam comunica.

     

    Amelia ne-a aratat camera si ne-a poftit la masa. Intr-un bol micut aveam supa de quinoa si separat, pe o farfurie de metal, branza prajita si vreo 5 cartofi fierti in coaja, de soiuri diferite. Parea ca ne-a pus in farfurie ce aveau ei mai bun, iar Amelia a mancat foarte putin alaturi de noi. Am avut insa ocazia sa vorbim cu ea si sa o intrebam despre viata pe insula. Ma asteptam sa ne spuna ca isi doreste sa plece de pe insula, sa calatoreasca, sa invete, sa cunoasca lumea. Dar nu. Desi nu ajunsese nici macar pana la Puno (cel mai apropiat oras de pe uscat), Amelia nu isi dorea sa plece de pe insula, ci voia sa ramana acolo sa isi ajute parintii. Ii place tare mult atunci cand primeste turisti pentru ca are ocazia sa afle despre lucruri noi care se gasesc prin toata lumea, dar nu era curioasa sa plece sa le descopere chiar ea.

     

    Cea mai mare ambitie a tatalui ei, Natalio, era sa termine de renovat baia din casa, astfel incat sa nu mai fie nevoiti sa mearga la cosmelia improvizata in curte. Nu se pune problema de apa curenta sau energie electrica, pentru ca nimeni de pe insula nu are. Camerele pentru turisti aveau becuri care se alimentau cu baterii, iar Natalio avea si un telefon mobil, iar numarul de telefon il ofera turistilor daca vor sa mai revina sau sa isi trimita prietenii la ei.

     

    Seara am fost la o petrecere la caminul cultural, unde satenii au organizat o seara speciala pentru turisti, cu muzica de pe insula si dansuri traditionale. Ne-am pus cu totii straiele lor populare si ne-am prins in hora. Noaptea s-a scurs repede, desi am dormit imbracati cu tot ce aveam la noi pentru ca temperatura scazuse deja sub 0 grade Celsius. Scandurile podelei erau puse cu un spatiu de 1-2 centimetri intre ele, astfel ca auzeam fiecare zgomot facut in camera de mai jos, in care dormea intreaga familie.

     

    Dimineata la micul dejun ne-a insotit unul dintre fratii Ameliei, care ne-a spus intr-o spaniola stricata ca el vrea sa se faca cantaret din fluier. Apoi am cunoscut si restul copiilor Blancai, veniti sa ne ureze drum bun inapoi. O fata de 18 ani care parea mai degraba de 30 si inca doi baieti rusinati la vederea noastra. Am facut poze si le-am lasat bomboane, caiete, creioane si doua pachete de cafea. Vazand cafeaua, lui Natalio aproape ca i-au dat lacrimile pentru ca rareori isi permit sa bea mai mult de un ceai de munia (menta salbatica). Ne-a rugat sa mai stam sa bem o cafea impreuna si, pentru ca mai aveam ceva timp pana la plecarea barcii, am acceptat cu placere. Cafeaua lui Natalio era foarte slaba si si-a pus in ea o lingura zdravana de lapte praf. Eu am baut-o simpla si i-am multumit ca si-a impartit cadoul cu mine. Nu ma asteptam ca un gest atat de mic si un cadou care pentru noi nu inseamna nimic, pe ei sa ii emotioneze atat de tare.

     

    Blancai i-am lasat ceva bani pentru copii si am plecat spre port unde deja ne astepta ambarcatiunea care avea sa ne duca inapoi pe uscat.

     

    Recunosc ca am simtit usurare si libertate indepartandu-ma de insula. Fara semnal la telefon, fara nicio legatura cu exteriorul, intr-o lume in care chiar si o calatorie de 3 ore cu barca pare imposibil de facut, in care drumul in viata al unui copil este previzibil pana in cele mai mici detalii, in care nici macar energia turistilor nu ii determina sa isi doreasca sa cunoasca mai mult, viata pare sa fie lipsita de culoare. Dar toata familia Blancai parea fericita. Niciunul nu se plangea ca nu au televizor, ca nu au electricitate, ca inca nu au toaleta in casa si nici ca mancarea lor de zi cu zi include cu sfintenie aceleasi ingrediente: quinoa si cartofi. Ei erau fericiti si multumiti ... doar noua ne era teama ca nu am putea supravietui in lumea lor. Si totusi...

     

    by Rǎzvan Pascu | www.RazvanPascu.ro  

    Articole similare

    Libertate

    Libertate

    Redescoperirea comunitatii

    Redescoperirea comunitatii

    Produse conexe

    Incanto Executive Espressor automat

    Incanto Executive Espressor automat