Redescoperirea

comunitatii 

 

Am copilarit intr-un bloc cu 13 etaje in cartierul Colentina. Locuiam la etajul 12 si aveam un balcon imens, atat de mare incat sora mea a invatat sa mearga cu bicicleta pedaland dintr-un capat in celalalt al acestuia.

Multe din amintirile mele si primele interactiuni sociale, dincolo de familie si scoala, sunt legate de comunitatea de vecini din acel bloc.

 

Daca acum viata se traieste preponderant online, atunci se derula in mare parte intr-o forfota perpetua de migratie intre etaje.

 

De departe, favoritii mei erau atunci vecinii care stateau la acelasi etaj cu noi, in capatul celalalt al unui hol care era la fel de lung precum balconul nostru.

Erau de aceeasi varsta cu parintii mei si lucrau amandoi la Tarom, reprezentand cel mai clasic cuplu posibil, pilot de avioane casatorit cu stewardesa.

 

Datorita lor, accesul la ultimile discuri cu Michael Jackson si Madonna n-a fost de-a lungul anilor ‘80 absolut nicio problema.

 

Vecina de la 5, pediatra celebra, primea pe banda rulanta tot felul de ‘atentii’ , care nu de multe ori aveau pentru mine un aer foarte exotic. Mai tin exact minte cand ne-a chemat pe la ea si avea un sturion de 1,5m lungime care inca se zbatea energic in cada.

 

Apoi erau vecinii de la etajul 8 unde ma delectam cu cea mai mare colectie de reviste PIF pe care mi-o puteam imagina vreodata sau vecinul de la 13 care era cofetar si ne mai trimitea cateodata creatiile sale zaharoase prin odraslele sale rotofeie desprinse parca dintr-un tablou a lui Botero.

 

Si mi mai aduc aminte de tanti Mimi care avea rude in Italia. Care ma trimitea sa-i fac piata si-mi dadea, drept rasplata, pe furis, o gura de cafea de aia buna. Si buna era. “Are gust de occident, simti?” asa ma intreba de fiecare data tanti Mimi.

 

In definitiv, intr-o perioada in care mult prea multe lucruri se gaseau asa de greu, cultura ‘sharing-ului’ era de cu totul alta natura. Mai directa, mai participativa, mai emotionala si umana.

 

In ultimii ani, am migrat prin varii locuri din centrul Bucurestiului si de fiecare data am resimtit lipsa unui contact apropiat cu vecinii mei. Din fericire, de 2 ani stau intr-un imobil unde locuieste o buna si veche prietena de-a mea si un amic belgian cu care impart aceasi pasiune pentru arta si design.

 

Am redescoperit cu entuziasm placerea de-a sta impreuna la o sueta si-o cafea dimineata, de-a ciocni un pahar de vin inainte de-a merge la vreun vernisaj. Si uite asa, la o cafea, mi-am adus aminte de cafeaua lui tanti Mimi, cea cu gust de Occident, cea care mi-a deschis pofta de tot ce e bun si frumos in viata.

 

by Stefan Cosma | www.facebook.com/stefan.cosma