0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

    Cum să pregătești un program de igienă orală pentru bebeluși înainte de apariția primului dințișor 

     

    Părinții nici nu își pot închipui să ignore sănătatea bebelușului, însă îngrijirea dinților celui mic este neglijată de mulți. Prin stabilirea unei rutine de curățare din timp îl vei obișnui pe bebe cu procesul și vei pune bazele dinților și gingiilor sănătoase de mai târziu. Ghidul de mai jos te va ajuta să creezi o rutină pentru igiena orală a bebelușului. 

    De ce este importantă îngrijirea dinților bebelușilor? 

     

    Deși tot mai mulți părinți au luat măsuri pentru a îngriji dinții celor mici, problemele dentare la vârste fragede continuă să fie un fenomen. Potrivit Institutului Național de Cercetare Dentară și Craniofacială din SUA, aproximativ 23% dintre copiii sub 5 ani au carii . Iată câteva motive pentru a dedica timp igienei orale a bebelușului:

     

    ● Dinții cariați trebuie scoși de dentist, chiar și la vârste fragede. Acest lucru poate fi dureros și înspăimântător pentru bebeluș. În plus, reprezintă un cost în plus pentru familie;

    ● Lipsa dinților de lapte lasă goluri în gură, fapt care poate duce la mișcarea dinților din jur. Prin urmare, este posibil ca dinții permanenți să nu mai crească în mod corect. În această situație, copilul poate avea mai târziu nevoie de aparat dentar;

    ● Copiii au nevoie de dinți sănătoși pentru a putea mesteca alimentele suficient de mult și pentru a vorbi corect. Acest lucru este cu atât mai important cât sunt bebeluși și articulează primele cuvinte. În plus, un zâmbet frumos oferă copilului mic încredere în sine și îl ajută să își facă prieteni la grădiniță.

    De ce să periezi dinții de lapte?

    Nu toți dinții de lapte cad în același timp. Dacă nu sunt împinși afară de către dinții permanenți, vor rămâne în gura celui mic. Mai apoi, deși dinții de lapte sunt considerați neimportanți, ei sunt esențiali pentru dezvoltarea dentiției viitorului adult. Dacă la căderea dinților de lapte dinții permanenți au suficient spațiu, vor crește armonios. 

    De asemenea, chiar dacă dulciurile încă nu fac parte din viața copilului, suprafața dinților de lapte are un risc crescut de dezvoltare a bacteriilor; prin urmare, dinții de lapte sunt vulnerabili în fața cariilor. Prezența cariilor dentare afectează vorbirea și crește riscul de boli orale pe termen lung. Din acest motiv, igiena orală la bebeluși este esențială atât pentru sănătatea dinților, cât și pentru a forma obiceiuri bune.
     

     

    Când începe spălatul pe dinți la bebeluși?

    Igiena orală la bebeluși începe odată cu apariția primului dinte, deși, așa cum poți vedea mai jos, procesul de curățare a guriței va debuta ceva mai devreme. După primul dințișor poți folosi o periuță pentru copii mici cu peri moi și o cantitate mică de pastă de dinți cu fluor. 

    👉 Dorești să afli mai multe despre periajul dentar la copii? Citește și articolul Cum se face corect periajul dentar la copii, inclusiv cu ata dentara de pe blogul Philips.

    Recomandări de igienă orală la bebeluși în funcție de vârstă

     

    Stabilirea unei rutine corecte a igienei orale la bebeluș este vitală pentru sănătatea dinților copilului. Chiar și înainte de apariția primului dinte poți lua măsuri pentru a pune bazele unui zâmbet sănătos. În continuare poți citi mai multe despre practicile de curățare a dinților bebelușilor în funcție de vârstă.

    Igiena orală a bebelușului de 0-6 luni

     

     

    hranire bebe biberon

    ● Curăță gingiile bebelușului după hrănire;

    ● Șterge gurița bebelușului cu un deget învelit în compresă sterilă și puțină glicerină. Șterge gingiile, limba și interiorul obrajilor;

    ● Masează ușor gingiile;

    ● Fă din această practică o rutină, imediat după masă, similar băiței și schimbării scutecului. Existența unei rutine îl ajută pe bebe să se obișnuiască și să accepte mai ușor acest fapt;

    ● Evită să așezi bebelușul în pat cu biberonul în gură pentru a se hrăni oricând. Dacă faci acest lucru, crește riscul de carii deoarece laptele matern și cel praf conțin zaharuri. Mai mult, există un risc mai mare de sufocare;
     

    👉 Cauți un biberon adaptat nevoilor copilului tău? Philips a creat biberoane cu tetină în formă de J care îi permite bebelușului să controleze mai ușor ritmul în care bea lapte.
     

    ● Primii dinți pot apărea la vârsta de 4-6 luni, iar gingiile sale vor fi umflate, roșii și dureroase. Poți atenua din simptome oferindu-i un inel de dentiție sau o compresă sterilă muiată în apă rece;

    ● Cariile reprezintă o problemă infecțioasă (odată ce ajung bacterii în gura celui mic, există un risc mai mare de carii). Evită să testezi temperatura laptelui cu gura ta, să împarți lingurile sau furculițele cu copilul sau să cureți tetina sau suzeta la tine în gură.

     

    👉 Explorează tetinele Natural Response de la Philips pentru a o găsi pe cea potrivită ritmului natural de hrănire al bebelușului tău. 

    bebe tetine philips

    Igiena orală a bebelușului de 6-12 luni 


    ● Curăță gingiile bebelușului după fiecare hrănire;

    ● După apariția primului dințișor folosește o periuță cu peri moi, fără pastă de dinți, pentru a-l curăța;

    ● Masează ușor gingiile cu o compresă sterilă și glicerină;

    ● Pentru a calma din simptomele erupției dentare este indicat să îi oferi un inel pentru dentiție sau o compresă înmuiată în apă rece;


    👉 Erupția dentară poate fi o perioadă dificilă pentru bebe și pentru părinți. Citește mai multe în articolul Eruptia dentara la bebelusi - evolutie, simptome si remedii pentru ameliorarea durerilor gingivale.


    ● După fiecare piure de legume sau fructe, curăță gingiile bebelușului și spală dințișorii existenți;

    ● Verifică periodic aspectul dinților celui mic, ridicând ușor buzele pentru a vedea dacă există pete albe sau maronii pe dințișori. Astfel de semne pot indica apariția cariilor. Dacă le observi este indicat să programezi o vizită la dentist;

    ● Programează consultul la stomatolog - copilul ar trebui să aibă primul consult stomatologic înainte de vârsta de 12 luni sau după apariția primului dinte.
     

    👉 Suzetele îi ajută pe bebeluși să suporte mai ușor creșterea dinților. Alege suzetele ortodontice de la Philips, care au o formă specială pentru a minimiza presiunea asupra dinților în dezvoltare.

     

    bebe suzeta ortodontica philips

    Igiena orală a bebelușului de 12-18 luni
     

    Până la un an, bebelușul ar fi trebuit să fie deja examinat de un dentist. Dacă încă nu l-ai dus la stomatolog este momentul să programezi prima consultație;

    ● Spală-l pe dinți cu o periuță pentru bebeluși de două ori pe zi (fără pastă de dinți);

    Verifică dinții copilului pentru a vedea semnele timpurii ale cariilor.

     

    Igiena orală a bebelușului de 18 luni-5 ani
     

    ● De la doi ani, periază dinții cu o pastă de dinți cu fluor. Învață copilul să scuipe pasta de dinți. Fă tot posibilul pentru ca bebe să nu înghită pastă de dinți;

    ● Începe să înveți copilul să se spele singur pe dinți. În general, va avea nevoie de ajutorul tău până își va putea controla ușor mâna pentru a se spăla singur pe dinți. Copiii se pot spăla pe dinți singuri de la 5-6 ani;

    ● Continuă să verifici dinții copilului pentru a descoperi semnele cariilor (pete albe sau maronii pe dinții săi);

    ● Du copilul la stomatolog pentru controlul periodic, cel puțin o dată pe an. 

    Este vital să stabilești o rutină a igienei orale încă dinainte de apariția primului dinte al bebelușului. Curățarea regulată și cu grijă a gingiilor, precum și o alimentație sănătoasă vor pune bazele sănătății orale.


    You are about to visit a Philips global content page

    Continue

    Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.