0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

    Picture:Optichamber

    Ce este un distanţier sau o cameră de retenţie cu supapă?


    Atât distanţierele, cât şi camerele de retenţie cu supapă sunt proiectate ca accesorii destinate utilizării împreună cu un inhalator, cu un puffer sau cu un inhalator de tip pMDI (pressurized metered-doze inhaler – inhalator presurizat cu doze măsurate), pentru a uşura administrarea medicamentului în plămâni, acolo unde acesta este necesar.

    O cameră de retenţie cu supapă este un distanţier care te ajută să administrezi o cantitate mai mare de medicament în plămâni, acolo unde acesta este necesar.


    Termenul „distanţier” este un termen generic utilizat pentru a descrie un accesoriu de formă tubulară care prelungeşte piesa bucală a inhalatorului şi care direcţionează medicamentul către gură. O cameră de retenţie cu supapă este un distanţier care conţine supape, al căror rol este acela de a reţine aerosolul o scurtă perioadă de timp. Supapele se deschid pentru a elibera medicamentul atunci când inspiri.

    Aceste dispozitive pot fi deosebit de utile pentru copiii mici şi pentru pacienţii de orice vârstă cărora li s-a prescris un corticosteroid inhalant, care poate fi denumit şi steroid.

    De ce este important sa utilizezi un spacer cu supapă împreună cu inhalatorul?


    Contribuie la reducerea riscului de producere a efectelor secundare asociate cu utilizarea unui inhalator1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.
    Medicamentele sub formă de aerosoli sunt eliberate foarte rapid din inhalator, deseori fiind foarte dificil să utilizezi un inhalator deoarece în timp ce inspiri trebuie să apeşi simultan şi containerul8, 9.

    Îmbunătăţeşte calitatea tratamentului. Când inhalatorul este utilizat ca atare, fără accesorii, medicamentul sfârşeşte de multe ori prin a ajunge în gură, în gât şi în stomac. O spacer poate îmbunătăţi de până la 4 ori administrarea medicamentului în plămâni, acolo unde acesta este necesar10.

    Este mai bine să utilizezi o mască facială sau o piesă bucală?


    Bebeluşii şi toţi copiii mici care nu pot utiliza piesa bucală a camerei trebuie ajutaţi să utilizeze o mască facială11, 12. Este important ca mască facială să se adapteze confortabil pe faţă, potrivindu-se corect, pentru a ajuta copiii să primească doza corectă de medicaţie inhalantă.
     

    Pentru a utiliza o piesă bucală în mod eficient, copilul trebuie să-şi poată fixa ferm dinţii şi buzele în jurul piesei bucale, inspirând lent profund şi ţinându-şi respiraţia câteva secunde. Copiii care nu pot face acest lucru trebuie să utilizeze o mască facială.

    Numeroase camere de retenţie cu supapă prezintă următoarele avantaje suplimentare unice faţă de un distanţier:

    Bifă

    Supapa unisens te împiedică să expiri din greşeală în cameră13 şi îţi permite să respiri cu uşurinţă14

    Bifă

    Materiale antistatice, care menţin aerosolul în suspensie mai mult timp, ceea ce înseamnă că ai la dispoziţie mai mult timp pentru a inhala medicamentul15

    Bifă

    Un "şuierat" de avertizare pentru controlul debitului te anunţă dacă inspiri prea rapid

    Avantajele utilizării unui distanţier sau a unei spacer

    Utilizarea numai a unui inhalator

    Utilizarea numai a unui inhalator
    Medicamentul sfârşeşte prin a ajunge în gură, în gât şi în stomac, ceea ce poate cauza efecte secundare.

    Utilizarea unui inhalator cu cameră de retentie.

    Utilizarea unui inhalator cu spacer
    Medicamentul este administrat în cantitate mai mare în plămâni, unde acesta poate fi cel mai eficient.

    Avantajele utilizării unei măşti cu un distanţier sau cu o spacer la copiii care suferă de astm

    Mască cu garnitură incorect adaptată

    Mască cu garnitură incorect adaptată
    Când masca facială nu se potriveşte bine pe faţă, cea mai mare parte a medicamentului se pierde la inhalare şi nu este administrată în plămâni17.

    Mască cu garnitură corect adaptată

    Mască cu garnitură eficientă
    Inhalarea printr-o mască a cărei garnitură este moale, dar eficientă te poate ajuta să îmbunătăţeşti la maximum administrarea medicamentului în plămâni17.

    Philips OptiChamber Diamond – spacer

    marca preferată a farmaciilor

    Nr. 1 Marca de distanţiere preferată a farmaciilor din reţeaua farmaceutică de distribuire cu amănuntul18.

    Camera de retenţie cu supapă OptiChamber Diamond realizată de Philips este discretă, portabilă şi suficient de mică pentru a putea fi transportată în poşetă sau în ghiozdanul copilului.  Aceasta este proiectată special pentru a îmbunătăţi administrarea aerosolului în plămâni şi te poate ajuta să măreşti la maximum eficienţa terapiei inhalatorii a copilului.

    distanţier

    Camera de retenţie cu supapă Philips – OptiChamber Diamond

    Întrebări frecvente

    Exonerare de raspundere
    Informaţiile de pe acest site web au strict caracter informativ şi nu trebuie să înlocuiască indicaţiile medicului.

    NOTE DE SUBSOL:
    [1] Salzman G., Pyszynski D. Oropharyngeal candidiasis in patients treated with beclomethasone dipropionate delivered by metered-dose inhaler along and with Aerochamber. Journal of Allergy and Clinical Immunology, 1988; volumul 81, publicaţia nr. 2: 424-428.

    [2] Derendorf H., Nave R., Drollmann A., Cerasoli F., Wurst W. Relevance of pharmacokinetics and pharmacodynamics of inhaled corticosteroids to asthma. European Respiratory Journal, 2006; 28:1042-1050. 

    [3] Roller M., Zhang G., Troedson R.G., Leach C.L., Le Souëf P.N., Devadason S.G. Spacer inhaler technique and deposition  of extra fine aerosol in asthmatic children. European Respiratory Journal, 2007; 29:299-306. 

    [4] Von Hollen D., Slater L., Hatley RHM. Impact of flow rate on NGI throat deposition from 3 HFA Inhaler formulations with anti-static valved holding chambers. Journal of Aerosol Medicine and Pulmonary Drug Delivery, 2013; 26(2); A45-A46.

    [5] Oliveira R.F., et al. VHC performance evaluation at constant flow: 30L/min. Proceedings of the ASME2015 International Mechanical Engineering Congress and Exposition, 2015 Houston Texas.

    [6] Leach C., Colice G. A Pilot Study to Assess Lung Deposition of HFA-Beclomethasone and CFC-Beclomethasone from a pressurized Metered Dose Inhaler with and without add-on spacers and using varying breath hold times.  Journal of Aerosol Medicine and Pulmonary Drug Delivery, 2010; 23(6):355-361.

    [7] Dickens G., et al. Pharmacokinetics of flunisolide administered via metered dose inhaler with and without a spacer device and following oral administration. Annals of Allergy, Asthma & Immunology, 2000; volumul 84, 528-532. 

    [8] Saunders K.B.  Misuse of inhaled bronchodilator agents.  Br Med J. 1965; 1:1037-1038. 

    [9] Oprehek J., et al. Patient error in use of bronchodilator metered aerosols. Br Med J. 1976; 1:76.  

    [10] Gardenhire D., Arzu A., Dean H., Myers T. A guide to aerosol delivery devices for respiratory therapists, ediţia a 3-a, American Association for Respiratory Care, 2013. 

    [11] Nhlbi.nih.gov. Delivery devices in infants and young children. Accesat în luna septembrie 2017. 

    [12] Hsu W., et al. Evaluation of delivery efficiency from valved holding chambers with facemasks. Resp. Drug Delivery Europe, 2011; 2:505-510.  

    [13] Lung.org. Managing asthma/Valved holding chambers. Accesat în luna septembrie 2017. 

    [14] Everard ML., Clark AR., Milner AD. Drug delivery from holding chamber with facemask. Arch Dis Child, 1992; 67:580-585.

    [15] Mitchell J. et al. Electrostatic and inhaled medications: Influence on delivery via pressurized metered dose inhalers and add on devices. Respiratory Care, 2000. Volumul 52(3):283-300.  

    [16] Adaptare după: Hirst, PH., et al. Deposition and pharmacokinetics of an HFA formulation of Triamcinolone Acetonide delivered by pressurized metered dose inhaler. Journal of Aerosol Medicine. 2001; volumul 14 (2):155-166.  

    [17] Adaptare după Erzinger, S. et al. Facemaks and aerosol delivery in vivo.  Journal Aerosol Medicine  2007; 20 (Suplim. 1): S78-S84

    [18] În rândul farmaciilor din reţeaua de distribuţie cu amănuntul care susţin că au o marcă de distanţiere preferată. Sondaj de opinie realizat online la care au participat 205 farmacii înregistrate din reţeaua de distribuţie cu amănuntul.

    You are about to visit a Philips global content page

    Continue

    Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.