0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

      Care sunt avantajele unui purificator de aer ➤ Care sunt avantajele unui umidificator de aer ➤ Cum aerisesti inteligent casa ➤ Purificarea aerului cu plante la ghiveci

      Mai multe:

      Cum te ajută aerul curat să dormi mai bine

      Ne petrecem cea mai mare parte a timpului în interiorul clădirilor, iar calitatea aerului din aceste medii este foarte importantă pentru sănătate. Mobila, tapițeriile, materialele din care este construită clădirea sau chiar produsele de curățenie au un impact neașteptat. Poluarea din interiorul casei, cauzată de gaze precum radonul sau formaldehida, precum și de praful sau noxele pătrunse din afară, își lasă amprenta asupra modului în care ne odihnim. Mai mult, polenul, acarienii, sporii de mucegai sau părul animalelor agravează simptomele de astm și ne predispun la alergii.

       

      Consecințele pe termen lung ale unui somn deficitar se traduc în tulburări metabolice și hormonale, iar apariția unor afecțiuni severe, precum diabetul zaharat sau bolile cardiovasculare, este favorizată de perioadele lungi în care dormim fără să ne odihnim.

       

      Pentru a avea parte de un aer sănătos, putem apela la câteva metode simple, cu rezultate dovedite, sau putem folosi tehnologia de ultimă oră, ale cărei performanțe se vor face simțite imediat asupra stării de bine a întregii familii.

      1. Folosește un purificator de aer

       

      Deși, la prima vedere, poluanții din interiorul casei nu par la fel de periculoși precum cei din mediul extern, acțiunea lor are efecte nocive pe termen lung asupra sănătății fiecărui membru al familiei. Un aer purificat ajută la atenuarea sau chiar la prevenirea alergiilor, a astmului și a problemelor sistemului respirator, factori care compromit durata și calitatea somnului. Somnul de scurtă durată sau de proastă calitate nu doar că ne răpește din vitalitate și eficiență, ci duce la afecțiuni cardiace, la obezitate și la o funcționare deficitară a creierului.

       

      Dotat cu un senzor precis, care identifică particulele mai mici decât PM2,5, cauzatoare de inflamații și intoxicări, purificatorul Philips AC2887 furnizează feedback în timp real privind calitatea aerului. Cu cele trei setări automate, aparatul oferă un mod general, un mod calibrat pentru o sensibilitate crescută la alergeni și un mod de funcționare foarte puternic, pentru a neutraliza bacteriile și virusurile. Filtrul NanoProtect reduce în mod eficient gazele nocive și mirosurile neplăcute, iar senzorul AeraSense adaptează setările purificatorului pentru o funcționare cât mai silențioasă. 

      2000 Series Purificator de aer pentru camere mari

      2. Profită de avantajele unui umidificator

       

      Atunci când umiditatea din dormitor scade sub 25%, somnul îți este tulburat de o puternică senzație de disconfort și de iritații ale mucoasei nazale. Un umidificator cu sistem avansat de evaporare, cum este Philips HU4803, distribuie uniform aerul umidificat în întreaga cameră, răspândind cu 99% mai puține bacterii decât umidificatoarele ultrasonice. Aparatul folosește un sistem de evaporare natural, în doar trei etape, cu tehnologie Philips NanoCloud.

       

      Aparatul filtrează aerul, după care îi adaugă molecule de apă pe care le răspândește la o viteză constantă în încăpere, fără riscul formării unor vapori asemănători cu ceața. Pentru un efect combinat, poți alege un purificator și umidificator 2 în 1 care îndepărtează 99,97% din particulele ultrafine, de până la 0,003 microni. Umidificatorul previne apariția prafului alb, format atunci când picăturile de apă ajung pe mobilă, pe pereți sau pe podele. Prin funcția de monitorizare a aerului, tehnologia NanoCloud îți permite să setezi nivelul constant de umiditate din aer.

      Series 2000i Purificator şi umidificator de aer 2 în 1

      Din păcate, acest produs nu mai este disponibil

      3. Aerisește inteligent dormitorul și aspiră bine

       

      Gestul de a deschide larg fereastra este unul dintre cele mai simple moduri prin care aducem aer curat în casă și mai ales în dormitor. Totuși, spațiile verzi rare și traficul auto intens cauzează o concentrație mare de praf și de noxe, pe care „le invităm” în mod involuntar în casă. Pe termen scurt, limitează durata de timp în care lași geamul deschis la doar câteva minute. Pe termen lung, alege o tâmplărie cu grilă de ventilație permanentă și cu filtru, pentru a controla cantitatea de aer care pătrunde în interior și pentru a împiedica intrarea particulelor nocive.

       

      De fiecare dată când cureți podelele și covoarele cu ajutorul aspiratorului, folosește mișcări lente, altfel vei risca să ridici praful la care încă nu ai ajuns cu aparatul. Cel mai indicat, pentru starea de bine a ta și a familiei, este să aspiri de două ori pe săptămână, iar filtrul aspiratorului trebui golit după fiecare utilizare. Un aspirator cat mai modern îti va oferi tehnologii, accesorii și filtre cât mai eficiente și cât mai adaptate la o gamă cât mai variată de nevoi, cum ar fi îndepărtarea părului lăsat de animale.

      4. Înlocuiește odorizantul cu plante de interior

       

      Tentația de a cumpăra odorizante de cameră din comerț este foarte mare. Prețul mic și varietatea bogată de arome a acestora te pot face să ignori potențialele lor dezavantaje. Multe dintre produsele destinate împrospătării aerului din casă conțin substanțe cu efect iritant sau compuși care capătă caracter alergenic odată cu expunerea la aer. O soluție mult mai bună este alegerea plantelor de interior care purifică aerul.

       

      Un studiu al specialiștilor de la Universitatea din Aveiro, Portugalia, a arătat că prezența plantelor la ghivechi reduce cu 30% concentrația particulelor poluante de tip PM₁₀, responsabile pentru apariția astmului și, pe termen lung, a afecțiunilor cardiace. Plantele cu frunze bogate, precum feriga de cameră, ficusul, dracaena sau aloe vera, estompează eficient acțiunea dăunătoare a formaldehidelor și a benzenului.

      Plante de interior

      5. Stabilește un loc clar pentru fumat

       

      Dacă momentul tău de relaxare se confundă adesea cu nevoia de a savura o țigară sau dacă familia numără mai mulți fumători, misiunea de a păstra un aer cât mai proaspăt este și mai dificilă. O bună strategie pentru a împiedica răspândirea mirosului de fum în toată casa este alegerea unui loc din casă în care să se fumeze. Preferabil ar fi să alegi o terasă sau o cameră care poate fi aerisită rapid, dar cu siguranță scrumiera nu are ce să caute în dormitor.

       

      În ciuda tuturor factorilor de risc prezenți în mediul înconjurător, ai la îndemână soluții efciente pentru a îmbunătăți calitatea aerului din casa ta, pentru un somn liniștit și cu adevărat odihnitor.

      Sursă foto: Shutterstock și Philips

      Citește în continuare

      You are about to visit a Philips global content page

      Continue

      Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.