Un semn al unei stări generale de sănătate bune este o bună sănătate a cavității bucale. Problemele dinților și gingiilor pot avea cauze multiple, cum ar fi o dietă dezechilibrată, consumul excesiv de alcool, iar în unele cazuri pot fi chiar legate de probleme ale inimii.
Dacă ai gingii inflamate sau care îți sângerează, nu aștepta prea multă vreme: gingivita netratată la timp poate să se înrăutățească și să conducă la alte probleme de sănătate mai serioase. Gingiile sunt formate din țesut viu care conectează dinții de restul gurii, și de aceea, este deosebit de important să ai grijă de sănătatea lor. Cele mai des întâlnite trei probleme ale gingiilor sunt gingivita, paradontoza și retragerea gingiei.
În acest articol poți afla mai multe detalii despre identificarea primelor simptome ale acestor afecțiuni, precum și ce să faci pentru a le preveni.
La început, de cele mai multe ori, inflamarea gingiilor evoluează încet și fără durere. Gingia umflată este semnul primei etape a afecțiunii cunoscute sub numele de gingivită.
Gingiile sănătoase sunt în mod normal de culoare roz: dacă devin mai închise la culoare sau mai sensibile, e posibil să vă confruntați cu primele semne ale gingiilor inflamate. Copiii și adulții care nu se preocupă suficient de igiena lor orală, pot să sufere de acumulări excesive de bacterii în cavitatea bucală, sub forma plăcii dentare. Netratată, placa bacteriană se întărește și se transformă în tartru, care este mai dificil de înlăturat.
Gingivita este primul stadiu al bolii gingiilor, al cărei tratament necesită o igienă orală riguroasă. Dacă rămâne netratată mai multă vreme, gingivita poate să devină mai severă, transformându-se în paradontoză (puteți citi mai multe despre această afecțiune în articolul nostru).
Iată câteva dintre simptomele care, împreună cu inflamația gingiei, pot fi relevante:
Paradontoza, sau boala parodontală, este o formă avansată de gingivită. Numele său se referă la inflamarea parodonțiului, țesut care înconjoară și susține dinții. Această inflamație determină retragerea gingiei de la baza dinților. Apoi, bacteriile încep să se acumuleze în aceste buzunare nou formate, cauzând pierderea de țesut și eroziunea oaselor care susțin dinții. Paradontoza este o afecțiune gingivală serioasă, care poate necesita, în unele cazuri, tratament chirurgical.
Bolile gingiilor se agravează odată cu vârsta, dar ele pot apărea oricând: sunt frecvente cazurile de gingivită la copii și adolescenți. Multe persoane tinere sunt predispuse la gingii inflamate sau sângerări în timpul periajului dentar, datorită igienei orale insuficiente. De aceea, este deosebit de important să avem grijă de sănătatea gingiilor și să evităm apariția problemelor de la o vârstă fragedă, prin periajul corect și regulat al dinților.
Retragerea gingiei este pierderea țesutului gingival care acoperă rădăcina dintelui. De cele mai multe ori, cauza acestei probleme este igiena nesatisfăcătoare a cavității bucale (periajul orizontal, utilizarea unei periuțe de dinți prea dură, sau aplicarea de presiune excesivă în timpul spălării pe dinți) sau o boală gingivală (gingivită sau paradontoză). Această afecțiune a gingiilor evoluează timp de mai mulți ani. Dinții arată mai lungi și sunt de multe ori dureroși, deoarece rădăcina lor este expusă. Fără tratament, retragerea gingiei poate progresa, și poate duce la pierderea dintelui afectat.
Dacă ai probleme cu gingiile și vrei să eviți ca acestea să se agraveze, e necesar să ai mai multă grijă de igiena ta orală, pentru a preveni apariția plăcii dentare. Iată câțiva pași pe care îi poți urma pentru a te proteja: Dacă inflamarea gingiilor este deja avansată sau dacă ai gingii dureroase, vizitează-ți de îndată dentistul.
You are about to visit a Philips global content page
Continue