0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

      Îngrijirea aparatului dentar fix sau mobil: sfaturi complete pentru igiena dentară


      Igiena orală este extrem de importantă pentru sănătatea danturii, mai ales atunci când porți un aparat dentar. În ziua de astăzi, tot mai multă lume merge la medicul ortodont pentru a remedia unele defecte - mai mici sau mai mari - ale danturii și nu doar copiii sunt cei care își pun aparat dentar. Tehnologia a evoluat, iar corectarea danturii se poate face, practic, la orice vârstă. Pentru ca procedura să aibă succesul scontat, igiena dentară și curățarea frecventă a aparatului sunt esențiale.

       

      Iată, în articolul următor, tot ceea ce trebuie să știi despre igiena dentară atunci când porți aparat, de la produsele cele mai utile până la îngrijirea aparatului fix sau mobil, pas cu pas.

      Periuta pentru Aparat Dentar: Periaj PERFECT cu Philips Sonicare

      cum sa te periezi corect pe dinti cand ai aparat dentar

      Produse recomandate pentru igiena dentară

       

      Înainte să intrăm în detalii despre curățarea dinților și a aparatului dentar, sunt câteva produse și accesorii de igienă dentară care îți vor ușura viața și te vor ajuta să-ți păstrezi dantura impecabilă, chiar și atunci când porți un aparat ortodontic pe termen lung.

       

      • apa de gură - pe lângă efectul răcoritor pe care îl are, apa de gură contribuie la combaterea cariilor și ajută la eliminarea resturilor de alimente. Unele produse din această categorie au și alte efecte benefice, cum ar fi albirea dinților și reducerea riscului de formare a plăcii bacteriene.
      • ața dentară - aceasta este folosită în paralel cu periajul dentar, așa că este cu atât mai eficientă cu cât nu trebuie să alegi între ea și periuța de dinți. Ața dentară are rolul de a elimina resturile alimentare rămase între dinți, mai ales în zonele în care apa de gură nu are efect. În plus, contribuie la eliminarea și prevenirea tartrului.
      • irigator bucal PowerFlosser - este dispozitivul perfect pentru curățarea spațiilor interdentare și, folosit în mod constant, îmbunătățește starea de sănătate a gingiilor. Printre avantajele sale se numără faptul că rezervorul lui poate fi umplut cu apă de gură, așa că îmbină ideal efectele acesteia și pe cele ale aței dentare.
         

      Discută cu medicul ortodont despre cele mai bune capete de periaj pentru tipul de aparat dentar pe care îl porți. 

      Dus bucal

       
      • periuța de dinți electrică - spre deosebire de periuțele manuale, una electrică sonică efectuează aproximativ 62.000 de mișcări pe minut. Asta înseamnă că acționează mult mai ușor asupra plăcii bacteriene, iar microbulele de aer create în urma vibrațiilor curăță și spațiile interdentare.

      Îngrijirea aparatului dentar

       

      Aparatele dentare sunt de mai multe tipuri, în funcție de modul de fixare pe dinți sau de materialul din care sunt fabricate. Cel mai important criteriu însă este cel al mobilității lui: cele mobile sunt mai ușor de curățat, în timp ce aparatele fixe necesită o atenție sporită.

      Aparatul dentar mobil


      Acest tip de aparat ortodontic este format din piese din metal, ceramică sau din material acrilic și poate fi îndepărtat destul de simplu, chiar de posesorul lui. Asta înseamnă că poate fi curățat mult mai ușor decât modelul fix. Iată câteva sfaturi pentru curățarea și îngrijirea acestui tip de aparat dentar:

       

      ●     Îndepărtează aparatul dentar înaintea fiecărei mese. Poți profita de asta ca să îl cureți cu pastă de dinți și o periuță folosită special pentru acest scop.

      ●     Spală-te pe dinți după masă, înainte de a fixa aparatul ortodontic pe dantură.

      ●     Nu consuma sucuri acidulate sau dulciuri atunci când ai aparatul pe dantură, pentru că zahărul din aceste alimente îl face lipicios și îl poate deteriora.

      ●     Folosește soluții profesionale de curățare. Pe piață sunt nenumărate produse de curățare a aparatelor dentare, trebuie doar să o alegi pe cea recomandată de medicul tău dentist. În fiecare zi, timp de câteva minute, lasă aparatul într-un recipent plin cu această soluție, care are rol de curățare, dar și antimicrobian.

      ●     Atunci când nu-l folosești, păstrează aparatul dentar în cutia cu care a venit, pentru a evita deteriorarea lui sau, pur și simplu, contaminarea cu bacterii.

      În cazul în care pe piesele acestuia s-au depus pete sau urme de tartru, poți să lași aparatul timp de câteva minute într-o soluție de oțet și apă, apoi să-l cureți cu periuța și cu pastă de dinți. Evident, periajul corect al dintilor este absolut esențial pentru a păstra sănătatea orală.

      Aparatul dentar fix

       

      Aparatele dentare fixe sunt utilizate atunci când defectele danturii sunt mai pronunțate, iar utilizarea lor este una de durată. Așa cum le spune și numele, acestea nu mai pot fi scoase decât de medicul ortodont, iar curățarea danturii este cu atât mai complicată. Iată ce trebuie să faci în această situație, în timpul periajului dentar:

       

      ●     Îndepărtează piesele mobile ale aparatului dentar. Chiar dacă vorbim despre un aparat ortodontic fix, unele dintre ele sunt formate din părți care pot fi desfăcute, cum ar fi elasticele intraorale. Scoate-le înainte să începi curățarea danturii, pentru a avea mai multă libertate de mișcare.

      ●     Folosește pastă de dinți cu fluor. Fluorul contribuie la eliminarea plăcii bacteriene, împiedică formarea tartrului și ajută la curățarea aparatului ortodontic.

      ●     Utilizează o periuță de dinți moale și, mai ales, nu apăsa prea tare. Un periaj insistent cu o periuță cu fire tari poate deteriora aparatul dentar, așa că trebuie să te speli pe dinți cu mai multă grijă. Igiena dentara în perioada purtării aparatului este cu atât mai importantă.

      ●     Curăță cu atenție aparatul dentar, bracketurile și sârmele care le conectează.  Periază fiecare bracket în parte și acordă atenție și firelor care le conectează. Insistă în special în zona șuruburilor de fixare.

      ●     În zonele greu accesibile folosește o periuță interdentară. Aceste periuțe au o formă specială, care permite utilizarea lor în locurile greu accesibile din cavitatea bucală.

      ●     La finalul periajului clătește-ți gura cu apă de gură sau cu un duș bucal. Acest ultim pas este esențial, pentru că elimină și cele mai mici resturi alimentare care au rămas prinse între dinți și aparatul dentar. În plus, împrospătează respirația și reduce riscul apariției plăcii bacteriene și a tartrului. După ce a început să se depună pe dinţi, placa bacteriană este încă uşor de îndepărtat într-un timp de până la două zile. Este de dorit să nu testezi limitele acestui interval, mai ales dacă trebuie să te ocupi de igiena orala in cazul aparatului dentar.

      ●     În cazul în care observi fire sau piese care s-au desfăcut, programează-ți o vizită la medicul ortodont. Se poate întâmpla destul de frecvent ca aparatul dentar să se desfacă sau să se desprindă câte o sârmă. Nu este motiv de îngrijorare, dar e bine să mergi cât mai curând la medicul tău pentru a remedia problema apărută.

      Aparat dentar fix

      Sfaturi de igienă dentară atunci când porți aparat

       

      Dacă porți un aparat dentar, știi deja că trebuie să ai mai multă grijă de dinții tăi. Iată câteva sfaturi care îți vor simplifica viața și te vor feri de eventualele complicații.

      Cere mereu sfatul medicului ortodont


      Igiena dentară în perioada purtării unui aparat ortodontic poate fi migăloasă și destul de dificilă, mai ales pentru cineva aflat la început. Există nenumărate spații între dinți și brackets care necesită atenție sporită și cea mai bună soluție e să ceri sfatul medicului ortodont, care îți poate recomanda periuțele și accesoriile potrivite pentru curățarea dinților și a aparatului dentar.

      Înlocuiește mai des periuța de dinți


      Periuța de dinți - sau capul de periaj, dacă folosești o periuță electrică - se tocește mai repede atunci când porți un aparat ortodontic, din cauza pieselor din metal sau ceramică ce alcătuiesc aparatul. De aceea e recomandată schimbarea la un interval de cel mult o lună, cel puțin în această perioadă. De asemenea, e de preferat utilizarea unei periuțe cu peri moi, care nu pot leza aparatul ortodontic.

      Spală-te pe dinți de mai multe ori pe zi


      Medicii stomatologi recomandă spălatul pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara. Dacă porți un aparat dentar, e de preferat să-ți cureți dantura mai des, pentru că sunt șanse mai mari să rămână resturi alimentare blocate între dinți și aparatul ortodontic, după fiecare masă. Poți completa igiena dentară folosind un duș bucal sau ața dentară și apa de gură, pentru a obține cele mai bune rezultate.

       

      Citește și: Totul despre albirea dinților

      Stai departe de alimente prea solide sau bogate în acizi


      E de la sine înțeles că trebuie să te ferești de legume sau fructe tari, cum ar fi morcovii sau nucile, pentru că sunt mari șanse să îți deteriorezi aparatul dentar. Același sfat e valabil și în cazul alimentelor care au obiceiul neplăcut să rămână blocate între dinți, cum ar fi pieptul de pui sau mușchiul de porc. Pe de altă parte, băuturile acidulate, roșiile, citricele sau sosurile iuți pot afecta smalțul dinților, deja greu încercat de aparatul dentar.

       

      Iată o listă cu câteva băuturi și alimente recomandate în perioada în care porți aparat ortodontic:

       

      ●     ceaiuri - cel negru, de exemplu, are un efect benefic asupra danturii și, potrivit unor studii, contribuie la eliminarea plăcii bacteriene. Nu exagera cu zahărul, totuși - e de preferat să-l consumi neîndulcit.

      ●     lapte - dacă, totuși, ai mâncat ceva dulce, un pahar de lapte băut imediat după poate reduce nivelul de acizi rămași în cavitatea bucală.

      ●     verdețuri - lăptucile și spanacul verde sunt alimente sănătoase pentru întregul organism, dar calciul și acidul folic din frunze contribuie la sănătatea dinților. Pentru a putea fi consumate mai ușor cu aparatul dentar, pot fi băgate la blender, împreună cu un pahar de lapte.

       

      Alimentația sănătoasă are efecte benefice asupra organismului și organelor interne, dar și asupra dinților, pentru că ajută la limitarea infecțiilor, a cariilor și a afecțiunilor gingivale.

       

      Surse foto: Shutterstock, Philips

      You are about to visit a Philips global content page

      Continue

      Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.