0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

    Timp de citire: 5 Min

    Home ›› Tunsori bărbați: cum să te tunzi în funcție de forma feței

    Home ›› Tunsori bărbați: cum să te tunzi în funcție de forma feței

    Tunsori bărbați: cum să te tunzi în funcție de forma feței

     

    De câte ori ți s-a întâmplat să mergi la frizerie și să te dezamăgească rezultatul obținut? Adesea, îți dorești o anumită tunsoare și, chiar dacă frizerul îți va recomanda altceva, te încăpățânezi, din dorința de a respecta tendințele sau pentru că îți place foarte mult o anumită frizură. 

     

    Spre deosebire de doamne, domnii pot repara destul de ușor o tunsoare nereușită, deoarece părul va crește foarte repede, iar frizurile se pot transforma în unele spectaculoase, chiar dacă nu par a avea șanse destul de mari. Te invităm să citești în continuare și să afli cum poți obține tunsoarea ideală pentru tine, urmând recomandările specialiștilor. 

     

    • Tunsori în funcție de forma feței 
    • Tunsori scurte pentru bărbați, tunsori păr mediu bărbați și modele tunsori bărbați pentru păr lung

    Tunsori în funcție de forma feței 

     

    Pentru a evita tunsorile nereușite sau nepotrivite, indiferent de tendințele din fiecare an, este bine să ții cont de forma feței, atunci când alegi tunsori bărbați. Fiecare om este unic și, chiar dacă un prieten are aceeași formă a feței ca tine, s-ar putea să nu ți se potrivească exact aceeași frizură, ci să fie nevoie de anumite ajustări, poate chiar de lungime. 

     

    Când vine vorba despre echilibrul dintre forma feței și tunsoare, se urmărește masculinizarea trăsăturilor, pentru ca rezultatul final să fie unul plăcut. O tunsoare ideală va ține cont de forma feței, de ce lungime îți dorești, de timpul pe care îl poți aloca stilizării și de tipul firului de păr. În continuare, îți prezentăm câteva informații despre cum alegi cele mai potrivite tunsori în funcție de forma feței. 

    Cea mai potrivită tunsoare pentru bărbați cu fața rotundă 

     

    Dacă ai fața rotundă și te întrebi ce tunsoare ți se potrivește, răspunsul este complex. În primul rând, va fi nevoie să știi ce zone vrei să evidențiezi și ce zone vrei să ascunzi, în funcție și de recomandările hairstylistului. 

     

    În general, pentru a balansa rotunjimea feței, va trebui să alegi tunsori bărbați care să alungească, din punct de vedere vizual. Astfel, ar fi de preferat să eviți frizurile „cu țepi” și să adaugi volum în partea de sus a părului. De evitat sunt și tunsorile cu franjuri ascuțite, care vor accentua forma rotundă a feței. Te-ai gândit la frizuri pentru bărbați cu păr lung? Teoretic, ai putea să te bucuri de un astfel de stil, însă părul să nu fie foarte lung. Pe scurt, ceea ce trebuie să reții despre o tunsoare pentru bărbații cu fața rotundă este că are rolul de a ovaliza fața. 

     

    Prin urmare, ce tunsori se potrivesc? Poți alege fie o tunsoare cu breton ridicat, fie părul dat pe spate. Poți opta și pentru o barbă ascuțită sau chiar un cioc, dacă te caracterizează acest stil.

    men trimming hair

    Tunsori pentru fața ovală la bărbați

     
    Fața ovală se presupune a fi cea căreia i se potrivesc cele mai multe modele de tunsori și barbă, indiferent de lungime. Fața ovală este foarte bine proporționată și echilibrată. Cu toate acestea, ar trebui să eviți tunsorile cu breton pentru bărbați, deoarece pot da impresia unei fețe rotunde. Unii hairstylisti spun că ar fi de evitat doar tunsorile cu breton lung. 
     
    Astfel, dacă ai fața ovală, poți purta orice tip de tunsoare. Poți încerca schimbări de look oricând vrei, poți experimenta tunsori pentru față ovală la bărbați în diferite lungimi și poți purta părul pe oricare parte a feței îți dorești.
     
    ▶️ Indiferent de tunsoarea pe care o vei alege, ar fi bine să ai ca aliat un aparat de coafat. Descoperă gama de aparate de coafat și comandă-le pe cele care se potrivesc nevoilor părului tău.

     Men's haircuts for square faces

    Tunsoare bărbați pentru fața pătrată 

     
    Fața pătrată este cea mai râvnită formă de față, deoarece are linii bine definite și este asociată cu puterea și masculinitatea. Se caracterizează prin maxilar puternic și bine definit și, la fel precum în cazul feței ovale, i se potrivește aproape orice model de tunsoare barbați. 
     
    Menționăm faptul că, în cazul feței pătrate, se potrivesc tunsorile cu linia părului mai scurt pe margini și, în general, tunsorile scurte pentru bărbați. Specialiștii recomandă, totuși, să fie evitate modelele de frizuri pentru bărbați cu breton des sau cărarea pe mijloc. 

    Tunsori potrivite pentru fața triunghiulară

     

    Fața triunghiulară sau fața în formă de inimă este caracterizată printr-o frunte largă, bărbie îngustă și pomeți proeminenți, masculini. Dacă te întrebi ce tunsori potrivite pentru fața triunghiulară poți experimenta, trebuie să știi că o mare varietate de frizuri îți vor complimenta fața. Totuși, ar fi de preferat să eviți tunsorile înguste, care accentuează lățimea frunții, și tunsorile foarte scurte. 

     

    Spre exemplu, poți alege tunsori bărbătești cu părul dat pe spate sau pe oricare parte a feței îți dorești. Ți se mai potrivesc și tunsorile cu volum, care vor echilibra forma feței.

    Tunsori bărbătești pentru fața diamant 

     

    Fața în formă de diamant este destul de asemănătoare cu fața triunghiulară, având în comun bărbia ascuțită. Precum în cazul feței în formă de inimă, ar trebui să eviți modelele de tunsori pentru bărbați foarte scurte sau foarte înguste. 

     

    În schimb, optează pentru păr aranjat în sus sau într-o parte, cu sau fără breton și neapărat cu volum. Poți alege și tunsori cu păr lung, lăsat pe spate. 

    Frizuri bărbați pentru fața alungită 

     

    Bărbații cu față alungită se pot considera norocoși, deoarece li se potrivesc numeroase frizuri. Fața alungită este la bază o față ovală, însă mai mare, ceea ce înseamnă că ar trebui să eviți frizurile de bărbați cu păr foarte scurt în lateral. Acestea accentuează lungimea feței, care va părea mai mare decât este în realitate. Astfel, alege tunsori bărbați bine proporționate, care nu sunt foarte scurte pe lateral și care nu au părul din vârful capului prea lung. Poți încerca și numeroase frizuri cu breton, pentru a menține echilibrul feței. 

     

    ▶️ Coafurile bărbătești complexe presupun utilizarea aparatelor cu aer cald, ceea ce poate deteriora părul. Intră pe blogul Philips și citește cum îți poți îngriji și proteja parul de caldura în mod eficient. 

    Tunsori scurte pentru bărbați, tunsori păr mediu bărbați și modele tunsori bărbați pentru păr lung

     

    Alegerea unei tunsori bărbați în funcție de lungime este la fel de importantă precum alegerea tunsorii în funcție de forma feței. De aceea, în cele ce urmează, îți vom prezenta cele mai importante modele de tunsori pentru bărbați, pentru cele trei lungimi de păr: scurt, mediu și lung.

    Men's short haircuts

    Modele de tunsori scurte pentru bărbați

     

    Tunsorile scurte sunt preferate de către cei mai mulți domni, deoarece sunt ușor de aranjat, de întreținut și sunt mereu în tendințe. Prima tunsoare scurtă pentru bărbați pe care o aducem în atenția ta este Tunsoarea Fade. Aceasta se caracterizează prin păr tuns cât se poate de scurt pe lateral și la spate, cu ajutorul unei mașini de tuns. Părul de deasupra poate fi coafat în orice formă. 

     

    Tunsoarea Crop Top Fade este ideală pentru bărbații ce nu au mult timp la dispoziție pentru a-și stiliza părul, însă își doresc o frizură în tendințe. Aceste tunsori bărbați de tip crop top fade se caracterizează prin tunderea cât mai scurtă a părului de pe lateral și de la spate, cu o mașină de tuns, doar în partea de sus rămânând păr mai lung, ușor de aranjat.

    Men's short haircuts

     

    Tunsorile de tip Razor Fade sunt perfecte pentru bărbații al căror păr crește foarte repede și care nu au timpul necesar pentru a-l aranja prea mult sau pentru a se programa la tuns mai des de o dată pe lună. Aceste tunsori bărbați presupun raderea părului pe laterale și la spate și poate reprezenta chiar baza pentru o tunsoare de tip Mohawk.

     

    ▶️ Dacă îți dorești o tunsoare scurtă, de tip fade, care să arate mereu ca și când tocmai ai ieșit din frizerie, vezi gama de aparate de tuns parul, ușor de folosit chiar dacă nu ai experiență cu tunsorile.

    philips trimmer for short hair men

    Tunsori pentru părul mediu 

     

    Domnii preferă tunsori bărbați pentru părul mediu, deoarece le oferă numeroase posibilități pentru stilizare. Astfel, pot fi mereu în tendințe, chiar dacă timpul alocat pentru aranjarea părului este mai lung decât în cazul tunsorilor pentru păr scurt. 

     

    Una dintre cele mai apreciate tunsori bărbați pentru părul mediu este cea de tip cortină. A fost foarte populară în anii ‘90 și se pare că revine în tendințe. Astfel, părul de deasupra și cel din față este tuns în franjuri lungi. De asemenea, frizura presupune și o cărare pe mijloc. 

     

    Pentru domnii cu păr creț sau ondulat, se potrivesc foarte bine tunsorile de tip Curly Fade. Astfel, părul de pe laterale și de la spate este tuns foarte scurt, iar cel de deasupra este tăiat la o lungime medie. 

     

    Menționăm și tunsori bărbați de tip undercut, în care părul de pe laterale este tuns foarte scurt, aproape ras, fiind din ce în ce mai lung, pe măsură ce se apropie de partea centrală a capului.

    Haircuts for long hair

    Tunsori pentru păr lung 

     

    Bineînțeles că menționăm și tunsorile pentru păr lung, deoarece sunt foarte apreciate de către foarte mulți domni, dar și de către doamne, care găsesc bărbații cu păr lung misterioși și atrăgători. 

     

    Dacă nu ai mai avut părul lung până acum, poți opta pentru tunsori bărbați cu o lungime până la umeri. Poți alege tăieturi drepte sau texturate, în funcție de forma feței tale și de preferințe.

    Haircuts for long hair

     

    Pentru bărbații cu păr ondulat, care își doresc tunsori deosebite, se recomandă tunderea în scări, pentru ca buclele să aibă volum și textură. 

     

    Așadar, sperăm ca informațiile prezentate despre cum să te tunzi în funcție de forma feței și despre fiecare model de tunsoare reprezentativă pentru o anumită lungime a părului să te ajute să iei cea mai bună decizie. 

     

    Sursa foto: Shutterstock, Philips

    You are about to visit a Philips global content page

    Continue

    Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.