Te gândești că, fie și numai dacă te uiți la un obiect metalic cum ar fi clanța ușii, părul tău se va electriza? Eviți eșarfele și pălăriile, pentru că dacă le-ai purta, părul ți-ar sta în sus toată ziua? Prin câteva schimbări minore, vei scăpa îndată de problema părului electrizat. Arată-i cine conduce aici!
Pentru mulți, vremea rece și aerul uscat înseamnă un singur lucru: păr electrizat și coafuri nereușite. Până și cea mai banală atingere îți poate face părul să se ridice - nu mai vorbim de momentul când îți scoți fularul sau căciula după ce le-ai purtat o vreme prin frig. Nu trebuie să disperi – iarna asta situația se schimbă, în sfârșit! Urmează să îți explicăm cum ajunge părul tău să arate ca și cum ai suferit un șoc electric și mai ales cum poți scăpa de electricitatea statică
Fenomenul acesta curios apare din cauza electronilor – iar aici intervine știința. Firul de păr este alcătuit din atomi, iar aceștia din protoni, neutroni și – ai ghicit – electroni. Atunci când există frecare între atomi, unul dintre ei își pierde electronii și se încarcă pozitiv, în timp ce celălalt preia electroni și astfel se încarcă negativ. Rezultatul? Ți se ridică părul pe cap. Pe timp de iarnă părul se electrizează mai mult deoarece aerul este mai uscat decât vara. Alegerea celui mai bun uscator de par poate fi parte a soluției, în cazul părului cu fir gros. Părul fin este mai predispus la electrizare, fiindcă este afectat mai mult decât cel cu fir gros. Din fericire, există suficiente metode să îl îmblânzești!
Te-ai săturat să-ți strici părul și coafura de fiecare dată când atingi o clanță? Îți împărtășim câteva sfaturi eficiente cu ajutorul cărora să eviți electrizarea părului.
Părul tău este de regulă uscat? În cazul acesta, frigul și uscăciunea gerului iernii nu te ajută deloc! Ține minte că firele uscate duc la o electrizare mai puternică. Dacă vrei să-ți ajuți părul, fă-o prin folosirea unor produse speciale precum șamponul și balsamul hidratant. Alege un șampon și un balsam care netezesc și hrănesc firul de păr, împiedicând acel inestetic „frizz”.
Cu toții suntem de acord că un duș fierbinte într-o zi friguroasă este o plăcere, însă pentru părul tău nu e un obicei tocmai bun. Spală-l cu apă potrivit de caldă, ca să nu îi iei din hidratarea naturală și din lipidele ce îl protejează. Apa fierbinte, din păcate, îl va face uscat și tern. De asemene, protejarea părului în timpul spălatului este esențială și dacă folosești des placa pentru îndreptarea părului. Află mai multe detalii în articolul: Cea mai buna placa de par
Pe lângă șamponul și balsamul potrivite cu tipul tău de păr, adică uscat, vei beneficia mult și de pe urma folosirii unei măști săptămânale. Îți poți cumpăra una chiar de la farmacie, dar, dacă dai dovadă de creativitate, poți face o mască acasă la tine – și să fie chiar mai eficientă. Dacă ești în pană de idei de masti de par, amestecă ulei de cocos cu miere sau o banană, miere și iaurt pentru a-ți hrăni părul și a-i da strălucire.
Întinde amestecul pe toată lungimea părului, lasă-l să stea 20-30 de minute și apoi folosește șamponul și balsamul. Nu ai timp de făcut și aplicat măști de păr? Atunci folosește un ulei, precum uleiul de argan. Acesta are în compoziție diverși antioxidanți, precum vitamina E și acizi grași care fac firele uscate să își regăsească strălucirea.
Când observi că părul tău se încarcă de electricitate statică, trebuie să renunți la pieptănul sau peria din plastic. Plasticul nu este un bun conductor electric, ceea ce înseamnă că părul tău se va încărca și mai mult cu electricitate. Cumpără un pieptăn din lemn sau metal – care, ca bonus, sunt și ecologice! Dacă te confrunți cu un păr realmente rebel, atunci pulverizează puțin fixativ pe perie atunci când te piepteni. Fixativul va ține în frâu firele rebele
Pentru a diminua șansele de electrizare, cel mai bine este să renunți total la uscător și să lași părul să se usuce natural, la aer. Totuși, e de la sine înțeles că iarna nu poți face asta, mai cu seamă când trebuie să ieși imediat din casă. Nu e de dorit să pleci cu părul ud și să îți înghețe. În această situație, asigură-te că folosești un uscător de păr care menține nivelul natural de hidratare a părului, așa cum este SenseIQ Compact. Tehnologia inovatoare cu infraroșu adaptează temperatura în funcție de gradul de uscare a firelor, asigurând astfel că îi menține până la 90% din hidratarea existentă.
Vrei să-ți faci bucle sau să îți îndrepți părul fără să îl usuci? Placa de păr SenseIQ folosește aceeași tehnologie ca și uscătorul, evaluând sănătatea firului și ajustând temperatura, cât și presiunea aplicată. În acest mod, vei reduce riscul de rupere și de uscare a părului.
Seria 8000
Uscător de păr cu SenseIQ
BHD628/00
7000 Series
Placă de îndreptat părul
BHS742/00
Ai așteptat un an întreg să porți pălăria preferată? Ar fi bine ca aceasta să nu conțină fibre sintetice. Materiale precum nylonul și poliesterul tind să electrizeze părul destul de rapid. Alege mai degrabă bumbacul sau lâna. Acestea vor reduce electricitatea statică. .
Ți se electrizează părul atunci când stai în casă? Acest fapt de obicei indică un aer foarte uscat în interiorul casei. Iarna, mai ales, folosirea diverselor surse de căldură la interior, cât și aerul uscat de afară scad foarte mult nivelul umidității în mediul în care trăiești. Cea mai la îndemână soluție este să îți iei un umidificator pentru locuință. Îți va ajuta părul enorm și totodată va elimina uscăciunea ochilor, a pielii și a gâtului.
You are about to visit a Philips global content page
Continue