Îngrijirea părului

Vârfurile despicate: sfaturi pentru a le preveni și a avea un păr sănătos

Scris de Philips

07/01/2025

5-7 min. de citire

Vârfurile despicate: sfaturi pentru a le preveni și a avea un păr sănătos

Pe scurt

  • Vârfurile despicate: sfaturi pentru a le preveni și a avea un păr sănătos
  • De ce apar vârfurile despicate
  • Tipuri de păr despicat
  • Ce poți face pentru vârfurile despicate și pentru a menține părul sănătos

Vârfurile despicate: sfaturi pentru a le preveni și a avea un păr sănătos

Un păr sănătos implică o îngrijire pe măsură, de la interior spre exterior, în special pentru vârfurile despicate. Odată ce le ai, părul devine fragil, predispus la rupere și oferă un aspect total inestetic.

Descoperă în acest articol de ce devine părul casant și fragil, cum sunt încadrate vârfurile despicate, dar și ce poți face pentru a avea un păr sănătos și a împiedica fragilitatea lui.

De ce apar vârfurile despicate

Vârfurile despicate apar când vârful firului de păr este casant, uscat sau uzat. Factorii care contribuie la acest aspect sunt următorii:

  • perierea agresivă sau efectuată pe părul umed – chiar dacă nu remarci la început, cu timpul, acest obicei îți degradează firul de păr;
  • aparatele de coafat – dacă devine obișnuință să îți aranjezi părul zilnic cu placa de păr sau ondulatorul fără o protecție termică, părul devine fragil;
  • frecarea părului cu prosopul după spălare – acest obicei este mai agresiv decât ai crede pentru vârfuri;
  • factorii de mediu – expunerea la temperaturi ridicate, vânt și poluare poate deteriora cuticula părului;
  • omiterea tunsorilor – o dată la trei sau patru luni este important să te programezi pentru tunderea vârfurilor;
  • o dietă săracă în proteine, vitamine și minerale;
  • genetica – unele persoane pot avea părul natural mai slab și casant, predispus la deteriorarea vârfurilor.

Cum îți dai seama că ai vârfurile despicate? În primul rând, este indicat să verifici elasticitatea părului. Tragi ușor firul de păr, iar dacă își revine la forma inițială, înseamnă că este sănătos și poți continua cu rutina de îngrijire obișnuită. În schimb, dacă nu își revine, atunci vârful firului de păr, cel mai probabil, este despicat.

par matasos si fara fire despicate

Tipuri de păr despicat

Vârfurile despicate sunt de mai multe tipuri, în funcție de modul în care se despică vârful, dar și de stadiul degradării acestuia. Astfel, vârfurile despicate se pot împărți în:

  • Despicarea tip ramură sau dublă despicare - este unul dintre cele mai recunoscute tipuri și apare atunci când cuticula părului este uzată sau deteriorată și se expun, astfel, celulele corticale de dedesubt. Când celulele corticale sunt vizibil mai slabe decât cuticula, părul tinde să se despice.
  • Despicarea parțială - spre deosebire de cea tip ramură, despicarea parțială sau minivârful despicat este un început a ceea ce înseamnă degradare serioasă. Astfel, în această etapă este important să introduci în rutină ulei pentru vârfuri despicate sau alte tratamente care să te ajute.
  • Despicarea de tip copac - când ai ajuns în acest punct, nu doar vârfurile de păr au nevoie de îngrijire, ci toată lungimea sa. Despicarea de tip copac înseamnă că firul de păr are mai multe „ramuri”, adică degradarea celulelor corticale se face în mai multe părți. În acest caz, părul este într-un stadiu avansat de deteriorare, iar soluția o reprezintă o programare la salon pentru tunderea vârfurilor despicate.
  • Despicarea de tip lumânare - este tipul de vârf despicat care, la prima vedere, pare mai ușor de domolit și tratat, pentru că părul nu se separă. Cu toate acestea, este destul de severă pentru că înseamnă afectarea cuticulei.
  • Despicarea de tip furculiță - nu este la fel de avansată ca cea de tip copac, însă înseamnă că vârful firului de păr se despică în trei. Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ai un păr tocit și deshidratat, iar printre cauze se numără și faptul că nu consumi suficientă apă.

Ce poți face pentru vârfurile despicate și pentru a menține părul sănătos

Am ajuns la partea preferată, și anume tratamentul vârfurilor despicate. După cum ai văzut, înainte de tratament au fost prezentate și cauzele despicării vârfurilor, dar și tipurile. Tocmai pentru că este important să înțelegi stadiul de degradare al părului, astfel încât să alegi tratamentul potrivit, indiferent dacă este un ser pentru vârfuri despicate, o mască de păr pentru vârfuri despicate făcută acasă sau o vizită la salon. Astfel, dacă ai ajuns în stadiul în care te confrunți cu vârfurile despicate sau ai natural un păr fin, iată câteva metode care te ajută să readuci strălucirea părului.

Șampon și balsam pentru vârfuri despicate

Când te cunoști cu un păr genetic predispus la deteriorare, atunci e important să folosești, pe cât de des poți, șampon și balsam pentru vârfuri despicate. Alege produse calitative, adaptate firului tău de păr, astfel încât să previi și mai tare deteriorarea.

Măști naturale

În momentul în care vârful de păr este despicat de tip furculiță, măștile naturale hidratante pot face minuni pentru a împiedica și celelalte vârfuri să se despice. O astfel de mască poate fi și una cu ulei de cocos și miere. Amesteci o lingură de miere și una cu ulei de cocos, iar apoi torni compoziția într-o oală și lași pe foc până se omogenizează. O aplici pe păr (evită rădăcinile) și lasă să acționeze 20 de minute, iar apoi clătești.

Pe lângă masca pentru vârfuri uscate, există mai multe tipuri care îți pot ajuta părul să fie hidratat și sănătos. Descoperă retete de masti naturale pentru diferite tipuri de păr.

Produse calitative În lupta contra despicării vârfurilor intră și produsele calitative ce țin de aranjarea părului. Acestea sunt special create pentru a nu deteriora firul de păr și a putea fi folosite perioade îndelungate. Prin produsele din Gama SenseIQ descoperi îngrijirea adaptată firului tău de păr și ce înseamnă un păr sănătos, ușor de aranjat. Cel mai important, te ajută să nu îți tunzi părul des pentru a scăpa de vârfurile despicate.

Descoperă gama de ingrijire a parului Philips SenseIQ și bucură-te de un păr sănătos și strălucitor în fiecare zi.

Coafarea corectă După ce ai achiziționat produsele calitative, asigură-te că le folosești corect acasă. Înainte de uscare, aplică întotdeauna protecție termică. Când vine vorba de uscarea părului, îndreaptă aerul cald dinspre rădăcini spre vârfuri și usucă-l în proporție de 90%.Nu îți îndrepta sau ondula părul niciodată pe părul umed și folosește o temperatură adecvată, tocmai pentru a nu avea în timp păr deteriorat și vârfuri despicate. De asemenea, evită pe cât de des poți să îți prinzi părul tip coc pentru că vârfurile se deteriorează.

Suplimente pentru păr Vitaminele și suplimentele joacă un rol important în obținerea părului mult visat. Astfel, pentru un păr sănătos și vârfuri care să nu se rupă, biotina și acidul folic nu ar trebui să îți lipsească din rutina de îngrijire a părului.

Tunderea părului regulat Toate cele prezentate mai sus s-ar putea să nu aibă rezultate dacă vârfurile sunt despicate de tip copac. Atunci, soluția pentru părul despicat la vârfuri este tunderea. O dată la trei sau patru luni, programarea la salon trebuie să facă parte din procesul părului sănătos și îngrijit. Prin tundere, nu doar că scapi de firele inestetice, dar previi și celelalte fire sănătoase să se tocească.

Descoperă cat de des trebuie sa te tunzi, în funcție de tipul de păr, pentru a-l păstra sănătos zile îndelungate.

Prin urmare, vârfurile despicate, pe lângă faptul că sunt inestetice, pot deteriora și celelalte fire sănătoase. Acum că ai aflat în câte moduri se pot despica vârfurile, dar și cauzele despicării, nu îți rămâne decât să folosești modurile de tratament specifice, pentru a avea un păr sănătos și ușor de aranjat.

Produse recomandate

Obține -15% reducere la abonare

  • Oferte exclusive și coduri de reducere
  • Acces la reducerile lunare
  • Sfaturi și trucuri pentru produsele Philips

Doresc să primesc comunicări promoționale despre produsele, serviciile, evenimentele și promoțiile Philips, pe baza preferințelor și comportamentului meu. Mă pot dezabona în orice moment.

  • Oferte exclusive și coduri de reducere
  • Acces la reducerile lunare
  • Sfaturi și trucuri pentru produsele Philips