0

Coş de cumpărături

Momentan nu există articole în coşul de cumpărături.

    Reading Time: 5 Min

    Home ›› Cum putem evita declanșarea reacțiilor alergice la copii

    Home ›› Cum putem evita declanșarea reacțiilor alergice la copii 

    Cum putem evita declanșarea reacțiilor alergice la copii 

     

    Alergia la copii este o reacție prin care corpul respinge anumite substanțe care, în mod normal, sunt inofensive, chiar insesizabile pentru alți oameni și poate apărea în orice moment, indiferent de câte ori cel mic a luat contact până atunci cu acea substanță. Ele poartă denumirea de alergeni, iar reacțiile provocate de aceștia pot fi foarte diferite, de la ușoare, până la mult mai severe.

     

    Factorul ereditar joacă un rol important în depistarea cauzelor care duc la aceste alergii, dar nu este definitoriu. Odată apărută o reacție alergică la o anumită substanță, șansele ca alte reacții alergice să îi urmeze cresc considerabil.

     

    Majoritatea alergiilor la copii apar în urma contactului cu anumite alimente, medicamente sau factori de mediu. Dacă în cazul celor dintâi nu putem ști cu exactitate ce să evităm, în cazul factorilor de mediu cu care cei mici iau contact în locuință putem avea un control major, prin păstrarea unui aer curat, care să țină alergenii la distanță.  

    Care sunt cele mai întâlnite alergii la copii?

     

    Alergiile respiratorii sau inhalatorii sunt cele mai frecvent întâlnite în rândul copiilor. Acestea se manifestă prin strănut, mâncărimi și congestii nazale, prin tuse cronică, urticarie, ochi roșii, eczeme și mâncărimi la nivelul pielii. Cauzele acestor alergii se găsesc, de cele mai multe ori, în mediul în care cel mic petrece cel mai mult timp – locuința. O casă neaerisită constant, praful, mucegaiul, polenul, părul lăsat de animalele de companie și celulele moarte ale pielii lor, sunt toate surse de alergeni, care, în timp, capătă amploare și se înmulțesc. 

    Cum putem preveni apariția alergiei la copii?

     

    Cel mai bun tratament preventiv este acela de a crea și a păstra un mediu curat și aerisit, care să diminueze șansele de apariție a alergiilor. Iată câteva lucruri cărora, dacă le acorzi atenția necesară, pot diminua considerabil șansele ca cel mic să dezvolte o alergie acasă: 

     

    • aerisește constant, indiferent de anotimp;
    • șterge praful cât de des posibil, în mod ideal, zilnic;
    • folosește un purificator de aer, care să asigure doza necesară de aer curat în casă;
    • curăță temeinic suprafețele, pentru îndepărtarea acarienilor;
    • perie și toaletează regulat animalele de companie și, la nevoie, chiar interzice accesul lor în dormitorul celui mic;
    • spală lenjeria de pat la temperaturi foarte mari, pentru a înlătura acarienii;
    • folosește o saltea din spumă și lenjerii hipoalergenice;
    • îndepărtează mucegaiul și reîmprospătează zugrăveala periodic;
    • scutură frecvent obiectele care strâng mult praf și mizerie  – covoare, jucării de pluș, draperii etc.

    Cum poate ajuta Philips la prevenirea alergiei la copii?

     

    Menținerea unui aer curat în casă este vitală pentru prevenirea alergiei la copii. Utilizarea frecventă a unui purificator de aer este metoda ideală cu ajutorul căreia putem preveni apariția tuturor alergenilor menționați anterior. Inovația ce stă la baza purificatoarelor de aer Philips contribuie în mod activ la eliminarea virusurilor, alergenilor, a poluanților dăunători și a aerosolilor, asigurând o sănătate mai bună pentru micuțul tău și pentru întreaga familie.  

     

    Iată câteva dintre alergenii de la care îți poți lua rămas bun, folosind un purificator de aer Philips: 

     

    • Acarienii – fecalele acarienilor reprezintă principala sursă de alergii din interior. Ei se strecoară în materiale precum saltele, covoare, tapițerii, pe care le transformă în cuiburi și apoi în alergeni purtați în aer de mișcarea din încăperea respectivă;
     
    • Mucegaiul – este un tip de ciupercă producătoare de spori care călătoresc în aer și care se mențin acolo o perioadă îndelungată, iar inhalarea lor duce la o posibilă reacție alergică;
     
    • Polenul – polenul nu este doar un alergen de exterior, el poate ajunge cu mare ușurință în casa ta pe haine, pe blana animalelor de companie sau pe fereastra deschisă, cu atât mai mult dacă locuiești la casă cu grădină sau într-o zonă verde, cu multe plante;
     
    • Celulele moarte ale pielii animalelor și blana – alergenii de la animalele de companie pot apărea din numeroase surse, nu doar din acestea. Ei pot pătrunde în aer când animalul este mângâiat, periat sau pur și simplu când se mișcă.

    Cum funcționează purificatoarele de aer Philips?

     

    Purificatoarele de aer Philips dispun de o filtrare avansată, în 3 etape, care are capacitatea de a înlătura 99.9% din alergenii de orice tip din locuință și dispun de un mod silențios pe timp de noapte, ceea ce le face ideale pentru camera micuțului tău. În funcție de tipul de alergen identificat, purificatoarele de aer Philips intervin cu filtrul potrivit, pentru a-l elimina:

     

    1. Prefiltrul – acesta captează particulele mari, precum praful alergenic și părul de animale;
    2. Filtrul HEPA NanoProtect – captează 99.97% dintre particulele de praf fin și aerosoli;
    3. Filtrul cu carbon activ – permite eliminarea gazelor nocive și a mirosurilor neplăcute;

     

    Alergiile la copii se numără printre cele mai des întâlnite probleme la vârste fragede și, de cele mai multe ori, nu sunt vindecabile, ci doar primesc un tratament pentru ameliorarea simptomelor. Deși nu le poți anticipa pe toate, poți preveni apariția lor prin limitarea expunerii la alergenii din interiorul casei. Un aer curat, lipsit de acarieni, polen, praf, aerosoli este un prim pas, unul foarte important, în a reduce considerabil șansele ca micuțul tău să dezvolte o reacție alergică.

    You are about to visit a Philips global content page

    Continue

    Site-ul nostru poate fi vizualizat cel mai bine cu cea mai recentă versiune de Microsoft Edge, Google Chrome sau Firefox.