Anatomia şi fiziologia sânului

Sânii  unei femei sunt un sistem complex, totul lucrând împreună, astfel încât aceasta să poată produce lapte pentru copilul ei şi să poată alăpta.

Fascinanţi şi complecşi, sânii sunt o minune a naturii care încep să se dezvolte atunci când suntem embrioni în pântecele mamei noastre. Aceştia încep ca ţesut îngroşat, crescând în muguri şi apoi dezvoltă glande, canale de lapte, complexul mamelon-areola şi pigmentare.

În momentul în care o fată a trecut la pubertate, corpul ei a început să producă estrogenul şi progesteronul necesar pentru ca sânii acesteia să crească şi să se dezvolte, estrogenul lucrând pentru a stimula dezvoltarea canalelor de lapte, iar progesteronul fiind responsabil pentru dezvoltarea glandelor mamare.

O vizualizare exterioară

În mod natural, sânul este acoperit cu piele, deşi pielea care înconjoară mamelonul (areola) este destul de diferită de pielea "normală". Această piele pigmentată de culoare mai închisă găzduieşte tuberculii Montgomery, o colecţie de glande sebacee, sudoripare şi accesorii care intră în acţiune în timpul sarcinii şi care pot apărea ca mici umflături. Acestea produc o substanţă uleioasă antibacteriană care ajută la protejarea mamelonului şi un miros discret pentru a ajuta copilul să localizeze mamelonul mamei.

Areola este, de asemenea, locul în care trăiesc fibrele musculare netede care conferă mameloanelor capacitatea de a deveni erecte. Acest lucru se întâmplă atunci când mamelonul este stimulat, datorită terminaţiilor nervoase senzoriale şi tactile care răspund la cea mai uşoară atingere.  În interiorul mamelonului sunt 10-15 pori, punctul final al canalelor de lapte matern, din care bebeluşul se poate hrăni.

În interiorul sânului

Călătorind înapoi, în interiorul sânului, aceste canale de lapte duc înapoi la lobuli, glandele producătoare de lapte. Un astfel de ţesut glandular reprezintă aproximativ 10-15% din sânul unei femei. Sânul este, de asemenea, format din ţesut gras şi benzi fibroase de ţesut conjunctiv, cunoscute sub numele de ligamente Cooper, care susţin greutatea sânului şi îi conferă formă.

În timpul sarcinii, benzile fibroase de ţesut conjunctiv sunt reduse, iar lobii ţesutului glandular se măresc. Pe măsură ce bebeluşul creşte în primele luni în uter, canalele de lapte încolţesc şi se ramifică. Pe măsură ce sarcina progresează şi nivelul de progesteron al mamei creşte, lobii de lapte continuă să crească, iar colostrul începe să se formeze în glanda mamară, în alveolele mici.

Pe măsură ce copilul se dezvoltă, producţia de colostru continuă. Celulele secretoare se dezvoltă, de asemenea, pentru a produce şi secreta proteine din lapte. Nivelurile de oxitocină ale mamei cresc în ultimul trimestru, rezultând o modificare a canalelor de lapte, care propulsează laptele înainte către complexul mamelon-areolă.

Circulaţia sanguină şi fluxul limfatic

Toate aceste glande şi ţesuturi depind de o bună alimentare cu sânge. Aproximativ 60% din circulaţia sanguină către sân provine din artera şi vena mamară internă, de-a lungul fiecărei părţi a sternului. Alte 30% alimentate către sân prin artera şi vena axilară, circulând de la axile. Ramurile laterale ale arterelor intercostale, arterele care alimentează coastele, sunt, de asemenea, o sursă de sânge pentru sâni.

Sânii şi complexul lor mamelon-areolă sunt, de asemenea, conectaţi la un sistem limfatic complex. Plexul lui Sappey este o reţea superficială care drenează limfa din pielea sânului, din mamelon şi areolă.

Această limfă curge într-un sistem limfatic mai profund, care este responsabil pentru ţesutul mamar. Aproximativ 87% din lichidul limfatic este drenat prin sistemul limfatic al axilei, celelalte 3% călătoresc prin ganglionii limfatici mamari interni.

După naştere

Odată ce copilul se naşte, sânii sunt gata de acţiune. Dintr-o dată, nivelurile mamei de estrogen, progesteron şi lactogen placentar scad, în timp ce nivelul acesteia de prolactină creşte. Acesta este un semn către glandele mamare de a începe să producă lapte pentru nou-născutul acesteia. În acest moment, colostrul, şi mai târziu, laptele, umple alveolele şi canalele de lapte.

Tot ceea ce este nevoie acum este ca bebeluşul să stimuleze mamelonul mamei sale. Hormonul fericirii, oxitocina, începe să lucreze stimulând fluxul de lapte, pe măsură ce celulele din jurul canalelor de lapte se contractă. Iar bebeluşul poate să bea fericit laptele mamei sale şi să se dezvolte.