- Transformarea sistemului medical se bazează pe noile tehnologii: 88% dintre tinerii medici din România consideră că digitalizarea sistemului medical este un instrument important pentru îmbunătățirea rezultatelor obținute de pacienți.
- Medicii români care au participat la studiu resimt decalaje în alinierea la standardele globale de îngrijire a sănătății: 87% dintre tinerii intervievați declară că spitalele sau clinicile în care lucrează evaluează rezultatele actului medical prin indicatori cantitativi precum numărul pacienților tratați, în timp ce doar 50% declară că înțeleg foarte bine ce reprezintă sistemul de sănătate axat pe rezultate calitative.
- Locul de muncă ideal este digitalizat: 90% dintre respondenți declară că disponibilitatea tehnologiilor medicale avansate reprezintă un factor important atunci când își aleg locul de muncă, în timp ce 1 din 5 tineri profesioniști chestionați ia în calcul schimbarea profesiei din cauza condițiilor de stres.
Raportul „Future Health Index 2020 - Era oportunităților: Susținerea generației viitoare pentru transformarea serviciilor medicale” analizează așteptările tinerilor profesioniști din domeniul sănătății, sub 40 de ani, cu privire la utilizarea tehnologiei, nivelul de educație și pregătire profesională, satisfacția la locul de muncă și posibilitatea de a contribui la transformarea sistemului de sănătate. Raportul analizează și diferențele dintre aceste așteptări și realitatea locurilor de muncă în care își desfășoară activitatea medicii noii generații.