București, 6 noiembrie. Prima rețea independentă de monitorizare a calității aerului din România a devenit funcțională la data de 1 octombrie 2018. Este formată din 15 senzori, 14 dintre ei amplasați în Capitală, iar unul în orașul Ploiești, care monitorizează permanent nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 și PM1. Acestea reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid, care trec de filtrele biologice ale nasului și gâtului şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamații, intoxicări sau alte afecțiuni respiratorii grave, inclusiv cancer pulmonar. Conform legislației din România nivelul particulelor în suspensie PM2,5 nu trebuie să depășească valoarea anuală de 20 ug/m3 pe an. Această țintă trebuie atinsă, ca medie anuală, până în 2020. “Sensibilitatea medie a senzorilor din octombrie arată că nivelul poluării aerului în luna Octombrie a fost apropiat de valoarea de 30 μg / m3, ceea ce nu este un pronostic bun pentru lunile de iarnă.
Primul pas pentru a lupta cu poluarea este localizarea surselor acesteia de proveniență. Conform datelor obținute până acum, putem indica orele specifice în care crește poluarea aerului. Primul maxim intens de poluare cu particule PM 2,5 începe la ora 15:00 (WTC), iar cel de-al doilea la ora 19:00 (WTC).” - Jakub Madej, reprezentant al firmei producătoare a senzorilor.
PM 2.5 sunt cele mai periculoase pulberi în suspensie detectabile în aer, în special în oraşele mari. Celulele de apărare ale organismului le confundă cu bacteriile şi încearcă să le omoare. Cum nu reprezintă bacterii, sistemul imunitar nu le poate "ucide", iar rezultatul reprezintă o inflamaţie permanentă a ţesutului pulmonar. De regulă, aceste pulberi conţin şi substanţe active, care generează un proces de îmbolnăvire a plămânilor similar celui cauzat de fumat sau de îmbătrânire. "Aerul poluat este un factor major, alături de fumat, în generarea multiplelor afecțiuni respiratorii și cardiovasculare. Doar cunoscând nivelul de poluanți în lume și în România putem să construim un program de prevenție și o strategie completă care să curprindă: avertismente pentru populație în momentele cu valori aeriene poluante crescute, educarea populației pentru a deveni ecologiști prin comportamentul lor, susținerea programelor de înlocuire a mașinilor Diesel cu mașini hibrid sau electrice sau încurajarea politicilor de reîmpădurire." - Prof. Florin Mihălțan - Medic Primar Pneumologie, Profesor Universitar. Cum funcționează? Senzorii înregistrează particulele în suspensie PM 10, PM 2.5, PM 1, temperatura, umiditatea din aer și presiunea atmosferică. Pe baza acestor informații, aplicația poate realiza o prognoză a momentelor zilei când gradul de poluare este scăzut și sunt recomandate plimbări în aer liber, pe bicicletă sau practicarea jogging-ului. Totodată, aplicația înregistrează și un istoric al valorilor înregistrate. Astfel, utilizatorii pot evita anumite zone sau intervale orare când gradul de poluare este ridicat. Senzorii sunt produși de o companie dedicată realizării unei rețele de monitorizare a calității aerului în Polonia. După mai multe campanii de conștientizare a surselor de poluare a aerului, firma poloneză a reușit să amplaseze aproape 2000 de senzori în propria țară, și ea una dintre cele mai poluate din Uniunea Europeană. După Cracovia, și alte orașe au fost interesate de acest proiect și au investit fonduri publice în crearea unei rețele naționale de monitorizare a calității aerului. Senzorii amplasați în Polonia și România pot fi accesați pe platforma https://airly.eu/map/en/ sau în aplicația Airly pentru smartphone. Calitatea aerului în România România a avut depășiri ale valorilor limită ale poluanților din aer și obligația de a stabili planuri de îmbunătățire a calității aerului încă din anul 2010. După mai multe informări, Ministerul Mediului a fost dat în judecată la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au luat măsuri de reducere a poluării aerului în Capitală. Potrivit Comisiei Europene, în aglomerarea București valorile-limită zilnice au fost depășite în mod constant încă de la momentul în care dreptul UE a devenit aplicabil României, iar în 2016 valorile au fost depășite pentru o perioadă de 38 de zile. Conform raportului Agenției Naționale de Protecție a Mediului privind calitatea aerului în anul 2017 s-au înregistrat mai multe depășiri ale valorilor limită sau țintă pentru dioxid de azot, particule în suspensie (PM 10, PM 2.5), ozon și benzen, în special la stațiile de trafic, dar și la unele stații de fond urban din câteva aglomerări urbane: București, Brașov, Iași, Cluj – Napoca și Craiova. Anul trecut, 8 stații din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului au înregistrat depășiri ale valorilor maxime de PM 10 mai mult de 35 de zile. Trei stații erau din București. O stație din Iași a înregistrat valori peste limită timp de 83 de zile în 2017.(http://www.anpm.ro/documents/12220/2723600/Raport+calitatea+aerului+in+Romania+in+2017.pdf/83134206-b1d4-47ef-83d1-4e9e2e2e8282). Aceeași stație de trafic din Iași a înregistrat anul acesta 67 de depășiri ale valorilor maxime admise de pulberi în suspensie până în data de 11 septembrie, conform datelor prezentate de Agenția de Protecție a Mediului Iași. Valori mari ale poluanților din aer au mai fost raportate și la alte stații din oraș. Surse de poluare ale aerului: Efecte asupra sănătăţii populaţiei “Praful , murdăria , tot ce înseamnă fum sau funingine sunt suficient de mari sau suficient de colorate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Există alte particule, aceste particule poluante, particulate metter, materia sub formă de particule, care sunt atât de mici, încât nu pot fi detectate decât utilizând un microscop electronic. Particulele de 2,5 microni sunt particule inhalabile cu dimensiuni de 2,5 microni și mai mici. Cât de mic este ceva care măsoară 2,5 microni?! Un singur fir de păr are 70 de microni, această dimensiune făcându-l, practic, de 30 de ori mai mare decât cea mai mare particulă fină poluantă. OMS atenționează faptul că, după hipertensiune și asocierea fumat – BPOC, poluarea aerului se află, în momentul actual, pe locul 3 în ceea ce privește contribuția la mortalitatea generală, în lume.” – prof. Ruxandra Ulmeanu – medic primar Pneumologie. Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și în consecință mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt vulnerabili pentru că plămânii lor sunt în dezvoltare, iar țesutul pulmonar este mai sesnsibil în copilărie. Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, provoacă tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii. Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură. Calitatea aerului – o problemă mondială Potrivit OMS, aproximativ 91% dintre locuitorii planetei respiră aer poluat, fapt ce provoacă 7 milioane de decese pe an. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat în cadrul Conferinţei mondiale asupra poluării aerului şi sănătăţii (29 octombrie – 2 noiembrie 2018) că poluarea aerului este ”noul tutun”. Poluarea aerului, atât interioară (care poate fi de 2 până la 5 ori mai mare decât cea exterioară) cât şi exterioară, provoacă moartea a aproximativ 7 milioane de persoane, în fiecare an. 600.000 dintre acestea sunt copii cu vârste de sub 15 de ani, care își pierd viața ca urmare a infecţiilor respiratorii acute, alertează tot OMS. Același raport precizează că femeile însărcinate expuse aerului poluat sunt susceptibile să nască prematur, iar copiii să aibă o greutate mai mică decât cea normală. Poluarea afectează şi dezvoltarea neurologică şi capacităţile cognitive ale copiilor. Crearea unei rețele urbane de senzori care monitorizează poluarea din aer este utilă în orice țară și reprezintă un indicator concret al acestui pericol invizibil. Totodată, această campanie este o formă de informare și conștientizare a populației, dar și a autorităților pentru a lua măsuri de prevenție și protecție. Campania este o inițiativă Philips și susținută de Let’s do it România. Accesul la informațiile furnizate de rețea este public și gratuit. Philips și partenerii realizează numeroase campanii axate pe îmbunătățirea calității vieții oamenilor, iar crearea unei rețele de monitorizare a calității aerului continuă demersul de educare și informare corectă a românilor cu privire la sursele de poluare ale aerului din interior și exterior și efectele asupră sănătății. Mai multe informații găsiți pe site-ul www.philips/poluare.ro.
Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie de top în domeniul tehnologiei pentru sănătate, axată pe îmbunătățirea vieții oamenilor și pe obținerea de rezultate mai bune pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim health continuum: de la un stil de viață sănătos și prevenție, la diagnosticare, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate și îmbină expertiza clinică și cea generată prin relația cu consumatorii, pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, campania este lider în imagistica medicală, în terapii ghidate imagistic, în sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, precum și în soluții de sănătate și îngrijire la domiciliu pentru consumatori. În 2017, Philips a generat vânzări de 17,8 miliarde de euro, iar compania înregistrează aproximativ 75,000 de angajați și este prezentă în peste 100 de țări. Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter
Andra Alexandru Marketing Communication & PR Manager South East Europe Responsabil comunicare corporativă și pentru soluțiile destinate profesioniștilor din domeniul sănătății Tel: + 40 768 002 372