Înapoi
×

Cum să îţi menţii barba

Creşterea unei bărbi este o realizarea de care trebuie să fii mândru, dar nu este nici pe departe sfârşitul poveştii. Ce faci cu tot acel păr de pe faţă? Îl tratezi ca pe părul din cap sau are nevoie de atenţie specială? Iată ce trebuie să ştii.

Părul de pe faţă nu stă niciodată liniştit

Primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi este că barba şi mustaţa sunt în continuă mişcare. Oricât de frumos şi de precis le-ai tunde, dându-le o formă impresionantă, în curând ele vor creşte din nou. Regula generală este că stilurile mai scurte necesită îngrijire mai frecventă decât cele mai lungi, doar pentru că 1 mm în plus este mai uşor de observat dacă porţi barbă sau mustaţă scurtă. În acest caz, alocă-ţi puţin mai mult timp pentru rutina de dimineaţă pentru a-ţi menţine stilul la lungimea perfectă. Un stil mai lung poate fi îngrijit doar o dată sau de două ori pe săptămână.

 

Curăţenia este cheia

Dacă eşti obişnuit să îţi tratezi faţa doar cu o stropire rapidă cu apă dimineaţa şi seara, barba şi mustaţa ta s-ar putea să se plângă că nu primesc suficientă atenţie. Menţine-le arătând şi mirosind bine, şamponându-le sub duş şi dându-le cu puţin balsam dacă ai firul de păr aspru sau ciufulit.

Îngrijeşte-te

Părul fiecăruia este diferit: la unii, creşte frumos în jos, în timp ce la alţii iese în afară. Dacă te afli în a doua situaţie, tamponează-ţi barba cu puţin ulei şi pieptănă părul cu mişcări descendente. Uleiul pentru barbă înmoaie firul de păr, în timp ce spuma specială poate fi folosită pentru a da formă bărbii şi mustăţii, după cum vrei. Nu trebuie să îţi umpli toaleta cu zeci de produse scumpe, ai nevoie doar de câteva produse de bază.

 

Echipează-te

Dacă eşti serios în ceea ce priveşte modul cum arăţi, trusa ta de toaletă ar trebui să includă un aparat de tuns (inclusiv accesorii de precizie şi de pieptănat), un aparat de bărbierit mic şi un aparat de bărbierit cu cap rotativ. Unele instrumente ca Philips Styleshaver sau Philips Multigroom au mai multe caracteristici diferite, permiţându-ţi să faci mai multe acţiuni cu acelaşi dispozitiv.

 

Poartă-te ca un bărbat cu barbă

Poartă-ţi barba şi/sau mustaţa cu mândrie. Pentru a evita murdărirea şi îngrăşarea lor, încercă să nu le atingi sau să le mângâi excesiv. Tunde-ţi firele de păr din jurul gurii şi exersează mâncatul şi băutul fără a colecţiona nimic în părul facial. Un alt lucru pe care va trebui să-l exersezi este să spui cu modestie "Şi mie". Este o replică potrivită la o remarcă pe care este posibil să o auzi foarte des: "Îmi place barba ta"