În calitate de părinte, cauți mereu soluții pentru a-i asigura confortul bebelușului tău, în special în timpul somnului. Una dintre metodele de adormit bebelușii, folosită de numeroși părinți, este reprezentată de sunetele albe. Acestea au capacitatea de a masca alte sunete din mediu. Dar oare cât de benefice sunt pentru bebeluși? Citește în continuare și află care sunt avantajele și dezavantajele utilizării sunetelor albe pentru bebelușul tău. Sunetele albe sunt zgomote constante și uniforme, care acoperă o gamă largă de frecvențe. Acestea sunt percepute de urechea umană ca un zgomot continuu și liniștitor. Denumirea de sunete albe provine de la analogia cu lumina albă, care conține toate frecvențele spectrului vizibil. În mod similar, sunetele albe conțin toate frecvențele, combinate într-un mod egal. ● vântul; ● valurile oceanului; ● ciripitul păsărilor. În mod artificial, sunetele albe sunt produse de dispozitive specializate. Acestea pot genera sunete asemănătoare celor din natură sau sunete artificiale. Indiferent de tipul de sunete, acestea reprezintă un amestec uniform de frecvențe, ce au un efect calmant. ● purificatorul de aer; ● umidificatorul de aer; ● mașina de spălat haine; ● aspiratorul; ● uscătorul de păr (feon).
Ce sunt sunetele albe?
Sunetele albe pot proveni din diverse surse naturale și artificiale. În mediul natural, sunetele albe pot fi generate de elemente precum:
● ploaia;
Surse de sunete albe artificiale pot fi:
Principala caracteristică a sunetelor albe este de a masca zgomotele de fundal. Bebelușii sunt sensibili la zgomotele bruște și neașteptate, care pot să-i trezească sau să le perturbe somnul. Prin folosirea sunetelor albe se creează un sonor uniform, care acoperă aceste zgomote, făcându-le mai puțin perceptibile pentru bebeluș. Astfel, sunetele deranjante din casă, cum ar fi pașii, conversațiile sau zgomotele de la aparatele electrocasnice sunt acoperite și bebelușul își poate continua somnul liniștit. 👉 Somnul bebelușilor este foarte important. În timpul somnul au loc numeroase procese esențiale pentru dezvoltarea acestora. Descoperă principalele caracteristici ale somnului la bebeluși din articolul Somnul bebelusului: ciclul de somn, perioada de veghe, sfaturi utile.
Sunetele albe pot imita sunetele familiare din perioada fetală. În această perioadă, în care fătul se află în cavitatea uterină, acesta este înconjurat de sunetele constante ale bătăilor inimii mamei, fluxului de sânge și zgomotelor digestive ale mamei. Acestea sunt uniforme, la fel ca sunetele albe.
Folosirea sunetelor albe pentru bebeluși poate fi un instrument eficient pentru a îmbunătăți somnul acestora. Însă, este important să acorzi atenție modului în care bebelușul tău reacționează la acestea. De aceea, este esențial să alegi un dispozitiv sigur, care să se potrivească și pentru bebelușul tău.
Dacă optezi pentru utilizarea sunetelor albe, monitorizează reacția bebelușului. Majoritatea bebelușilor răspund pozitiv, dar unii ar putea fi sensibili la anumite tipuri de sunete. Dacă observi că bebelușul tău nu este tocmai confortabil când ascultă sunetele albe, poți ajusta tipul sau volumul sunetului.
Dacă folosești un dispozitiv care se alimentează la prize, poziționează-l într-un loc sigur. Este indicat să ascunzi cablul, pentru a nu reprezenta un pericol pentru bebeluș. Un alt aspect important este să utilizezi un dispozitiv care emite sunete sub 50 de decibeli (limita superioară de decibeli admiși). Poți opta și pentru o aplicație de pe telefonul mobil. Aceasta îți oferă un confort suplimentar și nu reprezintă o achiziție suplimentară.
Utilizarea sunetelor albe are un efect calmant asupra bebelușului tău. Alte beneficii ale acestora sunt reprezentate de: ● adormirea mai ușoară; ● menținerea unui somn continuu și liniștit; ● crearea unei rutine de somn; ● posibilitatea creării unui mediu de somn chiar și în locațiile zgomotoase; ● liniștirea bebelușului când plânge.
👉 Plânsul este întâlnit frecvent la bebeluși. Cauzele acestuia sunt multiple, iar identificarea acestora îți permite să-l liniștești pe cel mic. Descoperă mai multe despre cum poate fi plânsul oprit citind articolul Bebe care plange: cum il linistim rapid.
Poți utiliza sunetele albe și pentru colici. Acestea au un efect calmant și îi permit celui mic să adoarmă chiar și în aceste perioade agitate, când somnul poate fi perturbat. Efectul liniștitor al sunetelor albe este util și în perioada erupției dinților.
👉 Află mai multe despre erupția dinților la bebeluși din articolul Eruptia dentara la bebelusi. Aici, vei descoperi când apar dinții de lapte, dar și cum poți ameliora disconfortul creat de erupția dinților.
În timp ce pentru unii bebeluși sunetele albe pot oferi confort și alinare, pentru alții beneficiile nu sunt numeroase. În plus, pot fi prezente chiar și unele dezavantaje, precum: ● riscul de a dezvolta unele deficiențe senzoriale; ● dependența de sunetele albe. ● pornește sunetele albe doar pe durata nopții; ● folosește-le când este absolut necesar; ● evită folosirea sunetelor albe pe timpul zilei; ● redu treptat intensitatea acestora, odată cu creșterea bebelușului, pentru a nu crea dependență; ● găsește și alte opțiuni de calmare a bebelușului (legănatul, mângâierile, reducerea luminozității, folosirea suzetei). 👉 Suzetele vin în diferite configurații, dimensiuni și materiale, iar alegerea celei potrivite pentru bebelușul tău poate reprezenta o decizie dificilă. Poți alege din gama variată de suzete oferită de Philips. Aici, descoperi suzete potrivite pentru fiecare vârstă și preferință.
● intensitatea sunetelor e crescută și apare disconfortul;
Pentru a nu cauza un stres major bebelușului, este indicat să utilizezi cu precauție dispozitivele sau aplicațiile care emit sunete albe. Spre exemplu, poți lua în considerare următoarele abordări:
● amplasează dispozitivul sau telefonul la o distanță de aproximativ 2 metri de bebeluș;
Fiecare bebeluș e unic. De aceea, și alegerea sunetelor albe necesită o atenție deosebită. Principalul obiectiv e să observi dacă sunetele albe funcționează și pentru micuțul tău. Acordă atenție modului în care acesta reacționează și identifică care sunt tipurile de sunete care îi satisfac nevoile.
Utilizează doar dispozitive care sunt sigure și care respectă intensitatea adecvată dezvoltării sistemului auditiv al bebelușului tău. Experimentează sunetele albe împreună cu bebelușul tău și observă dacă sunetele sunt continue sau au întreruperi. Alege sunete uniforme, care nu conțin zgomote neplăcute sau prezintă anumite pauze.
Sunetele albe pot fi un instrument valoros pentru bebelușul tău și îl pot ajuta să aibă un somn liniștit și odihnitor. Prin mascarea zgomotelor de fundal și crearea unui mediu sonor constant, aceste sunete pot ajuta bebelușii să adoarmă mai repede și să aibă un somn mai profund.
Cu toate acestea, este important să folosești sunetele albe în mod responsabil, respectând precauțiile legate de volum și durată, dar și să monitorizezi reacția bebelușului, pentru a te asigura că nu îi creează disconfort. Consultă medicul pediatru și cere sfatul acestuia despre cum să fii atent la nevoile bebelușului tău.
You are about to visit a Philips global content page
Continue