Cercetările arată că petrecem până la o treime din viața noastră dormind. Somnul este o nevoie umană de bază, la fel ca alimentaţia și hidratarea și este crucial pentru sănătatea și starea noastră de bine. Philips recunoaște importanța unui somn sănătos și cu ocazia celei de-a 11-a ediții a Zilei Mondiale a Somnului, vineri, 16 martie 2018, compania s-a alăturat acestei cauze pentru a mări gradul de conștientizare asupra tulburărilor de somn și a impactului acestora asupra societății.
Conform unui studiu anual realizat de Philips la nivel global, majoritatea adulților (67%) recunosc impactul semnificativ pe care somnul îl are asupra sănătății, însă puțini sunt cei care iau măsuri astfel încât să se bucure de odihnă de calitate. „Problemele legate de somn constituie o epidemie globală care amenință sănătatea și calitatea vieții. 35% dintre oameni simt că nu dorm suficient, fiind afectaţi atât fizic și psihic, însă rata celor care caută ajutor profesional este încă mică, în condițiile în care cele mai multe tulburări de somn sunt prevenibile sau tratabile” susține Prof. Dr. Florin Mihălţan, Președintele Secțiunii de Somnologie a Societății Române de Pneumologie. În aceeași măsură cu activitatea fizică și nutriția, somnul este esențial pentru reglarea metabolică la copii și la adulti. Datele epidemiologice din ultimii ani reflectă trendul paralel al scăderii duratei de somn și creșterii afecțiunilor metabolice precum obezitatea, diabetul sau hipertensiunea. “În România, 9,6% dintre copii sunt la risc pentru tulburări de respirație în timpul somnului, conform primului studiu efectuat în acest sens, în țara noastră. Se descrie în prezent și la copii tipul II de sindrom de apnee în timpul somnului, cu obezitate. Această asociere, care combină fragmentarea somnului cu afectarea oxigenării, are un risc mai mare pentru rezistența la insulină și posibil diabet. În același timp, obezitatea constituie un factor de risc pentru apnee de somn” a declarat Dr. Mihaela Oros, preşedintele Asociaţiei pentru Tulburările de Somn la Copii şi Adolescenţi.
Se estimează că peste 100 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de apnee în somn, 80% dintre acestea rămân nediagnosticate [1] și doar o treime din persoanele care suferă de tulburări de somn caută ajutor profesional [2]. ”Somnul este piatra de temelie a unui stil de viață sănătos. În fiecare zi, cât de bine și cât de mult am dormit cu o noapte înainte sunt cei mai importanți factori care influențează modul în care ne simțim. Cu cât înțelegem mai mult despre modul în care somnul influențează tot ceea ce facem, cu atât mai bine ne putem adapta stilul de viață și putem găsi soluții care să ne ajute să dormim mai bine” consideră Dr. David White, Chief Medical Officer, Philips Sleep & Respiratory Care. Philips își propune să îmbunătățească viața oamenilor prin inovații relevante, iar pentru persoanele care se confruntă cu tulburări legate de somn, compania oferă soluții tehnologice bazate pe date clinice. Pentru mai multe informații despre soluțiile avansate Philips pentru tulburări legate de somn și respirație, urmați @PhilipsResp sau vizitați www.sleepapnea.com. [1] http://www.stopbang.ca/osa/prevalence.php [2] Ohayon MM et al. Correlates of global sleep satisfaction in the psychiatric diagnosis categories. Psychiatry Clin Neurosci 2002; 56: 239-240
Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este este o companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătățirea sănătății oamenilor și generarea de rezultate mai bune pe tot parcursul ciclului de îngrijire a sănătății, de la un stil de viață sănătos și prevenție, la diagnostic, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate și expertiza clinică împreună cu cea pentru produsele destinate consumatorilor, pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în imagistica medicală, intervenții ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, precum și în domeniul sănătății consumatorilor și cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii pentru sănătate a generat în 2016 vânzări de 17,4 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 17.000 de angajați și este prezentă în peste 100 de țări. Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter.
Andra Alexandru Marketing Communication & PR Manager South East Europe Responsabil comunicare corporativă și pentru soluțiile destinate profesioniștilor din domeniul sănătății Tel: + 40 768 002 372