Proprietatea intelectuală

Investiţia substanţială în cercetare şi dezvoltare a generat multe invenţii inovatoare cum ar fi sistemul cu casetă compactă şi sistemele cu discuri optice pe bază de laser: CD-Audio, CD-ROM, CD-R/RW, SACD şi diverse formate DVD.

Philips deţine patente cheie în domenii cum ar fi tehnologia de înregistrare optică (CD/DVD playere/recordere şi discuri), tehnologia de comprimare digitală (codarea şi decodarea Audio/Video MPEG, JPEG, MP3, DAB, Videoconferinţe, DVB), interconectivitatea (I2C, 1394, Havi, P50), tehnologia de afişare (EPG, personalizare), telefoane mobile (GSM, UMTS), tehnologia pentru corpuri de iluminat (lămpi cu Xenon pentru autoturisme, lămpi UHP) şi radiografii medicale (Raze X/MRI şi ultrasunete), iar cele mai importante mărci comerciale sunt cuvântul Philips şi emblema Philips care reprezintă scutul.

Pentru a proteja recuperarea investiţiilor făcute în cercetare şi dezvoltare, Philips acordă o importanţă majoră protejării inovaţiilor proprii prin drepturile de proprietate intelectuală. Aceste drepturi de proprietate intelectuală includ patente, mărci comerciale, design, nume de domenii şi drepturi de autor. Compania deţine în prezent aproximativ 100.000 de patente, 22.000 de înregistrări de mărci comerciale, 6.000 de înregistrări de design şi aproximativ 2.000 de nume de domenii înregistrate. Toate aceste drepturi de proprietate intelectuală Philips sunt create şi administrate de organizaţia Philips Intellectual Property & Standards, care are angajaţi aproximativ 300 de profesionişti în drepturi de proprietate intelectuală, în 23 de birouri din toată lumea.

Activitatea organizaţiei Philips Intellectual Property & Standards în domeniul standardelor susţine programele de cercetare şi dezvoltare a soluţiilor de stocare optică, cu scopul de a genera tehnologii pentru standardele viitorului, cum ar fi DVD+RW şi Blu-ray.