Combaterea cancerului în China

Un parteneriat pentru diagnosticare ce îşi propune să schimbe vieţi.

Un parteneriat unic încheiat cu un spital din China a produs rezultate uluitoare în domeniul diagnosticării. Acest lucru se întâmplă într-o ţară în care problemele de sănătate sunt din ce în ce mai multe şi în care mulţi specialişti nu mai pot face faţă numărului crescut de pacienţi. 

Imensul Spital West China din cel de-al patrulea cel mai mare oraş al Chinei, Chengdu, este gazda unei colaborări inovatoare între medici şi inginerii de la Philips. Jumătate din cazurile noi de cancer de ficat din Asia se înregistrează în China, dar vechile tehnologii de diagnosticare implicau proceduri invazive complicate şi de lungă durată, care generau un risc pentru pacient şi duceau la prelungirea duratei de recuperare.

Unindu-ne forţele (cu Philips) reuşim să corelăm tehnologia cu necesităţile clinice reale. Momentan ne axăm pe cancerul hepatic, dar sper să extindem colaborarea şi în alte domenii.”

 

Dr. Yan Luo

Directorul secţiei de ultrasunete, Spitalul West China

Philips ElastPQ este un aparat neinvaziv care foloseşte tehnologie cu ultrasunete de ultimă generaţie. Acesta le furnizează medicilor date valoroase care îi pot ajuta la diagnosticarea cancerului de ficat – cu costuri mult mai mici şi cu viteză mai mare. Cu toate acestea, nu numai inovaţia contează, ci şi prezenţa inginerilor de la Philips, care facilitează cercetarea şi dezvoltarea permanente în spital. Acest proces de inovare continuă este un parteneriat medical stimulant, în care medicii şi inginerii îşi unesc forţele pentru a corela tehnologia cu nevoile clinice reale. El ajută la diagnosticarea mai rapidă şi mai exactă a cancerului – alături de toate beneficiile pe care le reprezintă pentru pacienţi.

27%

din decesele cauzate de cancer din lume se înregistrează în China. În anul 2012, aceasta a însemnat 3,07 milioane de cazuri nou diagnosticate de cancer. Tot în China s-au înregistrat cele mai multe cazuri noi de cancer de ficat, esofag, stomac şi plămâni.

 

Sursă: World Cancer report (Raport asupra cazurilor de cancer la nivel mondial) 2014, IARC

În 2012 s-au înregistrat peste 14 milioane de cazuri de cancer la nivel mondial?

Adevărat. În 2012 s-a înregistrat un număr estimat de 14,1 milioane de cazuri noi de cancer. Conform OMS, dacă tendinţa actuală a cancerelor grave se păstrează la nivel global în viitor, povara cancerului va creşte la 23,6 milioane de cazuri noi în fiecare an până în 2030. Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii/Cancer Research UK: World cancer factsheet (Studii privind cancerul, Marea Britanie: Fişă de date privind cancerul la nivel mondial)

Vezi toate soluţiile noastre din domeniul îngrijirilor medicale