Comunităţi care strălucesc

Cum au reconstruit luminile cu LED-uri identitatea unui oraş.

Oraşul portuar Corpus Christi, aşezat pe malul Golfului Mexic, în Texas, a fost întotdeauna dominat de magnificul pod cu boltă din oţel care traversează golful.

Pentru oricine a crescut aici, podul din Corpus Christi este un element întotdeauna prezent, care a ajutat la formarea identităţii şi care este un obiect de afecţiune şi veneraţie. Însă pe măsură ce vremurile au devenit mai grele, podul din Corpus Christi a rămas în urmă şi odată cu el a dispărut o atracţie turistică nocturnă importantă.

Este un simbol pentru noi, astfel încât locuitorii noştri îl privesc acum cu mândrie. Nu numai că sunt ecologice, dar se vor dovedi a fi şi eficiente din punct de vedere al costurilor.”

 

Nelda Martinez

Primar al oraşului Corpus Christi

Din fericire, podul este acum din nou în centrul atenţiei şi, cu ajutorul a mii de LED-uri economice şi ecologice, este infinit mai spectaculos decât înainte. Un proiect nou de reiluminare a structurii, în cadrul căruia autorităţile municipale au încheiat un parteneriat cu Philips, a conferit podului o nouă imagine, tratându-l ca pe o operă de artă însufleţită. Ceea ce s-a demonstrat a fost nu numai că luminile personalizate cu LED din oraşe pot schimba un spaţiu, ci şi că ele au creat o atracţie vibrantă, care a permis acestei bijuterii de design industrial să adopte un aspect nou, demn de secolul 21. Luminile multicolore scot în evidenţă conturul podului într-o imagine ultramodernă schimbătoare şi frumoasă, care a devenit o atracţie turistică în sine şi a readus zona la viaţă. Pentru că podul din Corpus Christi este atât de iubit de locuitori, a reuşit să ducă la înflorirea afacerii unui fotograf local, care acum foloseşte podul pe post de studio fotografic în aer liber.

11.000

noduri cu schimbare separată a culorii. Totul se reglează cu un controler Pharos LPC X LED.

 

Sursă: Philips

Luminăm cărări noi

 

Primarul din Corpus Christi, Nelda Martinez, a ajutat parteneriatul cu Philips să dea roade şi vorbeşte cu mândrie despre lămpile Philips montate pe pod. Ea deţine şi un „prim” titlu prestigios. Fă clic pentru a afla care este acesta şi pentru a vedea mai multe informaţii despre oraş.

Vezi toate soluţiile noastre de iluminat