De ce un somn mai bun face societatea mai bună

Cele mai bune inovaţii sunt cele care ajută oamenii să trăiască mai sănătos şi mai plăcut şi care le rezolvă probleme ce le afectează viaţa de zi cu zi. Şi, uneori, de noapte.

Cercetătorii consideră că durata optimă a somnului este de 7–9 ore pe zi, deşi studiile au arătat că o treime din adulţi dorm numai 6 ore (ceea ce poate duce la lipsă de somn).
Alături de dietă şi sport, somnul suficient este esenţial pentru funcţionarea eficientă a organismului şi pentru o stare generală de bine pe termen lung. Lipsa de somn nu numai că este periculoasă, dar ea diminuează eficienţa la serviciu, afectează starea de spirit şi gândirea şi constituie un imens, deşi încă nerecunoscut, generator de costuri pentru societate ca întreg.
O parte a problemei – în special în era digitală în care trăim – o constituie faptul că suntem tot timpul „cu ochii deschiși” nu numai la televizor, ci şi la telefoane, calculatoare şi e-mailuri, iar acest lucru poate duce la lipsă de somn.

Cercetătorii consideră că durata optimă a somnului este de 7–9 ore pe zi, deşi studiile au arătat că o treime din adulţi dorm numai 6 ore.”

 

Sleep Health: A shared responsibility (Sănătatea somnului: o responsabilitate comună), CNBC Innovation Cities, 2014

Vieţile noastre profesionale şi personale s-au întrepătruns, lucru care duce la mai mult stres şi mai puţin somn – o problemă care se poate rezolva dacă oamenii, factorii interesaţi şi companiile îşi unesc puterile în mod eficient pentru a încerca să creeze inovaţii de ultimă generaţie care pot avea un impact semnificativ asupra vieţilor oamenilor şi, în consecinţă, asupra dezvoltării afacerilor.
Există şi numeroase oportunităţi de reducere a costurilor medicale, pentru că lipsa de somn poate genera alte afecţiuni mai grave. Identificarea problemei reprezintă primul pas important.

100.000

de accidente rutiere pe an în S.U.A. sunt provocate de şofatul în stare de somnolenţă. Aceste accidente se soldează cu 40.000 de răniţi şi 1.550 de decese.

 

Sursă: Drowsy driving and automobile crashes (Şofatul în stare de somnolenţă şi accidentele auto), Comisia de experţi NCSDR/NHTSA pentru oboseala şi somnolenţa conducătorilor auto

În colaborare cu Universitatea din Twente, cu Spitalul Medisch Spectrum Twente (MST) şi cu organizaţia pentru pacienţi ApneuVereniging din Olanda, Philips a finalizat recent un studiu pe scară largă, cu durata de doi ani asupra apneei – o afecţiune care se manifestă prin oprirea sau diminuarea respiraţiei în timpul somnului – şi a constatat că peste 6% dintre persoane suferă de apnee. Chiar mai grav, s-a constatat că 78% dintre persoanele diagnosticate nu ştiau că suferă de această afecţiune.
„Lipsa de somn este mai periculoasă decât v-aţi putea imagina”, spune dr. Michiel Eijsvogel, medic pneumolog la Spitalul MST. „Din cauza întreruperii somnului, oamenii se odihnesc mai puţin noaptea, devin obosiţi, le este somn în timpul zilei, dau mult mai puţin randament la serviciu şi sunt mai irascibili. De cele mai multe ori dau vina pe stres sau situaţiile tensionate.” Din fericire, o metodă de evaluare nouă concepută pentru studiu poate identifica apneea în fază incipientă şi sunt disponibile tratamente simple şi eficiente.
Pe de altă parte, companiile care îşi doresc o creştere profitabilă trebuie să stimuleze un mediu protector şi de impact, care să vină în sprijinul sănătăţii somnului. Organizaţiile care analizează metode de tratare a oboselii angajaţilor pot consulta „medicul de medicina muncii” pentru îndrumări, însă există şi multe alte soluţii convenabile, de exemplu mai multe pauze pentru angajaţi, un program de lucru flexibil şi programe de dezvoltare prin care angajaţii să fie duşi acasă dacă le este somn după ce li se termină tura.
Iluminatul la locul de muncă are şi el un rol. Un studiu efectuat asupra iluminatului la locul de muncă la Spitalul Memorial din South Bend, Indiana, a arătat că asistenţii medicali şi lucrătorii în ture nu numai că au muncit mai productiv şi au fost într-o stare de spirit mai bună, dar au avut şi un randament mai bun după ce au fost expuşi la o lumină mai strălucitoare în sala de relaxare. Companiile cărora le pasă de angajaţi trebuie să recunoască că productivitatea în detrimentul somnului nu poate fi susţinută pe termen lung.
În sfârşit, societatea are responsabilitatea de a promova siguranţa şi succesul. Pentru început, acest lucru include educaţia şi susţinerea legislaţiei. Deşi în multe ţări durata normală a somnului este reglementată prin lege pentru piloţi, şoferi de camioane şi muncitori în ture, există posibilitatea de a reglementa şi de a preveni lipsa de somn şi pentru angajaţii din multe alte domenii cu risc ridicat, de exemplu din sectorul medical.
Probabil cel mai important este ca guvernul şi factorii interesaţi să investească mai mulţi bani în înţelegerea problemelor legate de somn şi de serviciu – cu cât ştim mai multe despre somn, cu atât putem face mai multe pentru a îmbunătăţi societatea, afacerile, creşterea economică şi vieţile oamenilor.

Conform unui studiu din Australia, costul lipsei de somn este de 0,8% din PIB-ul acestei ţări.

Adevărat. Costul financiar total al tulburărilor de somn era de 4.524 de milioane de dolari australieni, ceea ce înseamnă 0,8% din PIB-ul Australiei. Sursa: Biblioteca Naţională de Medicină - Institutele Naţionale de Sănătate din SUA

Vezi toate soluţiile noastre din domeniul îngrijirilor medicale