Philips este lider mondial în depunerea de brevete la Oficiul European de Brevete pentru al doilea an consecutiv 

·         Philips a depus 2.568 de cereri de brevete* la EPO în 2016

·         Compania se menține pe prima poziție în depunerea de brevete în trei domenii strategice: „Tehnologie medicală”, „Energie, mașini și aparate electrice” și „Aparate de măsură” 

15 martie, 2017

 

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA), lider în domeniul tehnologiei pentru sănătate, a anunțat, pentru al doilea an consecutiv, faptul că deține prima poziție în lume din punctul de vedere al numărului de cereri de brevete depuse la Oficiul European de Brevete (EPO). Potrivit clasamentului realizat de EPO cu companiile care au depus cereri de brevete în 2016, publicat de EPO pe data de 7 martie, Philips a depus 2.568 de cerere de brevete la EPO în 2016*.

 

Pe lângă faptul că este compania cu numărul cel mai mare de cereri de brevete depuse la EPO, Philips s-a clasat pe primul loc și în trei domenii tehnologice cheie: „Tehnologie medicală”, „Energie, mașini și aparate electrice” și „Aparate de măsură”. EPO a primit mai multe cereri în domeniul Tehnologie Medicală decât în orice alt domeniu.

 

Și de această dată, Philips a fost de departe compania cu cele mai multe cereri de brevete depuse din Olanda – reprezentând o treime din toate cererile de brevete depuse de companiile olandeze. Astfel, compania rămâne un contribuitor major pentru inovațiile olandeze.

 

Portofoliul total de proprietate intelectuală al Philips constă din 79.000 de brevete, 49.000 de cereri de brevete, 86.000 de drepturi de design și 4.400 de nume de domenii.

 

„Ne mândrim cu menținerea poziției de lider mondial în ceea ce privește numărul de cereri de brevete depuse la EPO în 2016,” a declarat Brian Hinman, Chief Intellectual Property Officer la Philips. “Acest clasament demonstrează angajamentul nostru pentru inovație, protejată printr-un portofoliul puternic de proprietate intelectuală. Proprietatea intelectuală reprezintă un activ strategic, creator de valoare pentru Philips și este strâns legată de misiunea noastră de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante. Deși, în opinia noastră, calitatea portofoliului de proprietate intelectuală este mai importantă decât cantitatea, suntem totuși încântați că ne-am menținut poziția de top în clasamentul EPO.”

 

“Rezultatele din 2016 confirmă atractivitatea Europei drept una dintre principalele piețe globale ale inovației,” a declarat Președintele EPO Benoît Battistelli. “De mulți ani, Philips s-a aflat în mod constant printre companiile cele mai active din perspectiva numărului de cereri de brevete depuse la EPO, iar faptul că s-a clasat din nou pe prima poziție în 2016 reprezintă o mare realizare. Predominanța Philips și a altor companii europene printre primii 10 solicitanți de brevete dovedește dinamismul inventatorilor și inovatorilor europeni.”

 

Comunicatul de presă integral și materialele suport elaborate de Oficiul European de Brevete sunt disponibile la www.epo.org. Mai multe informații despre proprietatea intelectuală și standardele Philips pot fi accesate la www.ip.philips.com

 

* Această cifră include cererile de brevete ale Philips Lighting (în care Philips a fost acționar majoritar în 2016) și Lumileds (o filial deținută în totalitate de Philips în 2016).

Despre Royal Philips

Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătăţirea vieţii oamenilor și pe obținerea de rezultate mai bune pe întreg ciclul de sănătate, health continuum, de la un stil de viață sănătos și prevenție, la diagnosticare, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează cele mai avansate tehnologii și expertiza clinică și cea în relația cu consumatorii pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în imagistica de diagnosticare, terapie ghidată imagistic, monitorizarea pacienților și informatica medicală, precum și în domeniul sănătății consumatorilor și cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii în domeniul sănătății a generat în 2016 vânzări de 17,4 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 17.000 de angajați și vânzări și servicii în peste 100 de țări. Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter.