O nouă provocare pentru tineri în această vară: „Fii pe barba ta!",

alături de Marius Moga și Philips

iulie 3, 2014

Philips Click & Style, gadgetul smart și versatil pentru orice stil

 

 

Bucureşti, 21 iulie 2014 – În această vară, Philips lansează o nouă provocare pentru tineri, „Fii pe barba ta!”, în cadrul campaniei cu același nume, care susține lansarea noului aparat de bărbierit electric Philips Click & Style, un gadget smart și versatil pentru orice stil. Astfel, provocarea “Fii pe barba ta!” este pentru toți tinerii care sunt la începutul formării unui stil propriu, care încep să fie independenți și sunt dornici să trăiască experiențe de neuitat.

 

Alături de piesa "Pe barba mea", semnată de Marius Moga special pentru această provocare, noua campanie Philips Click & StyleFii pe barba ta!” promite o vară de neuitat, cu distracții, styling, libertate și aventură sub bagheta artistului care s-a alăturat campaniei printr-o schimbare personală de look. Succesul instantaneu al melodiei, care are deja peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, a transformat piesa într-unul din hiturile verii.

 

 

 

 

În cadrul campaniei, pe platforma online dedicată, www.pebarbata.ro, cât și pe pagina de Facebook www.facebook.com/Pebarbata, timp de patru săptămâni, tinerii dornici de independență și de aventură sunt invitați să participe la o competiție cu premii săptămânale. În final, toți participanții vor avea oportunitatea de a fi selectați sa facă parte dintr-un grup de cinci câștigători, care vor petrece un week-end prelungit la mare, cu tot ce au nevoie pentru o distracție de neuitat.

 

“Vacanța de vară este momentul care asigură cele mai frumoase experiențe pentru tineri, care devin de neuitat. Provocarea din campania noastră, “Fii pe barba ta!”, este pentru tinerii care își doresc să trăiască cele mai intense aventuri, să fie pe cont propriu, la vârsta la care apetitul pentru distracție este foarte ridicat. Și, pentru că stilul personal și muzica ocupă un loc la fel de important, am venit cu o propunere de experiență inedită prin parteneriatul cu unul dintre cei mai buni artiști din România, Marius Moga, care îi va inspira pe tineri și le va fi un adevărat conferențiar de stil,” a declarat Anda Mihai, Marketing Manager Personal Care Consumer Lifestyle Philips Europa de Sud Est.

 

“Mi-a plăcut ideea campaniei încă de la început, mai ales că se leagă foarte bine de proiectele mele și de alte idei pe care le am. Totul a decurs și mai bine după ce am testat produsele Philips de îngijire și bărbierit, așa că ne-am împrietenit. Prin tot ce o să se întâmple în această campanie, o să ajung să îi întâlnesc pe acei tineri curajoși, pasionați, care visează fără limite, și care pot fi foarte talentați pentru muzică. Va fi o experiență foarte bună pentru toți și o să fiu cu atât mai bucuros cu cât o să descopăr noi talente,” a afirmat Marius Moga.

 

 

Pe parcursul campaniei, Marius Moga îi va invita pe fani și la o serie de întâlniri cu gașca. Întâlnirile vor fi anunțate în perioada campaniei pe site-ul www.pebarbata.ro, cât și pe pagina de Facebook a campaniei și a artistului.

 

Gama de produse Philips Click & Style include două modele de aparate de îngrijire pentru tineri, versatile, care îi însoțește în parcursul de formare a propriului stil masculin:

Modelul avansat Philips Click & Style YS534 pentru bărbierit electric, care include două accesorii speciale: pentru îndepărtarea părului corporal și pentru îngijirea și stilizarea bărbii.

 

Modelul Philips Click & Style YS521 pentru bărbierit electric care include și un accesoriu pentru îndepărtarea părului corporal. Ambele modele sunt disponibile în magazinele specializate din România la prețul de 430 ron pentru modelul Philips Click & Style YS534 și 334 ron pentru modelul Philips Click & Style YS521.

 

Campania Philips Click & Style Fii pe barba ta! se va desfășura până la finalul lunii august. Comunicarea campaniei are o puternică componentă de digital, fiind susținută și de activări pe partea de PR, OOH și in-store.

 

Despre Royal Philips

 

  Royal Philips (NYSE: PHG, AEX: PHIA) este o companie care oferă soluţii diversificate pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor, concentrându-şi activitatea în scopul oferirii de produse inovatoare, ce îmbunătăţesc calitatea vieţii, în domeniile sănătăţii, produselor de lifestyle şi soluţiilor de iluminat. Având sediul central în Olanda, Philips are vânzări de 24,8 miliarde Euro în 2012 şi aproximativ 114.000 de angajaţi în peste 100 de ţări. Compania este lider pe pieţele echipamentelor de îngrijire cardiacă, echipamentelor pentru pacienţii în stare critică şi aparatură medicală de îngrijire la domiciliu, soluţii de iluminat eficiente energetic şi aplicaţii inovatoare în domeniul iluminatului, precum şi pe pieţele produselor electrice de bărbierit şi de îngrijire corporală pentru bărbaţi şi a celor de îngrijire a sănătăţii bucale. Ştiri despre Philips găsiţi pe www.philips.com/newscenter.